marți, ianuarie 20, 2026
spot_img
AcasăSporturiStart excelent în Liga a IV-a pentru Viitorul Hârșova

Start excelent în Liga a IV-a pentru Viitorul Hârșova

Echipa pregătită de Dorin Bugiulescu și Daniel Uglea este lider în clasament, fiind neînvinsă în acest sezon

După 6 etape disputate din actualul sezon al Ligii a IV-a, Viitorul Hârșova este în fruntea clasamentului. Echipa antrenată de Dorin Bugiulescu și Daniel Uglea a adunat 16 puncte, după ce a bifat 5 victorii și un egal. Liderul a înregistrat un nou succes la scor după etapa intermediară din această săptămână, pe teren propriu, 5-1 în fața codașei Farul Tuzla.

Gazdele nu au făcut o primă repriză prea bună, irosind o lovitură de pedeapsă și alte două mari ocazii. Mai mult, și-au dat și un autogol, astfel că formația din Tuzla a intrat în avantaj la cabine. Situația s-a schimbat radical după pauză, când Viitorul a revenit în forță și a marcat de cinci ori, prin Huștea, Baciu, Nicolae, Ștefan și Simion.

Au evoluat pentru Viitorul: Bugiulescu – Simion, Boghian (75 Ghenu), D. Gheorghe, Popa –  I. Pelivan, Huștea (60 Crețu) , A. Pelivan – Baciu (60 Vână), Nicolae (75 Dia), Lazăr (68 Ștefan).

Cu două puncte avans față de Sparta Techirghiol, a doua clasată, Viitorul Hârșova joacă sâmbătă, în etapa a 7-a, tot pe teren propriu, cu Victoria Cumpăna, ocupanta locului 4.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.