luni, decembrie 4, 2023
spot_img
AcasăSporturiOvidiu găzduiește în această săptămână Naționalele de haltere pentru juniorii sub 20...

Ovidiu găzduiește în această săptămână Naționalele de haltere pentru juniorii sub 20 ani

În paralel, în Sala de Sport din oraș are loc și Cupa Ovidiu rezervată micilor halterofili

Orașul Ovidiu va fi în această săptămână capitala halterelor din România, cei mai buni sportivi sub 20 de ani din țară participând la etapa finală a Campionatelor Naționale la această categorie de vârstă. Timp de trei zile, în perioada 26-28 septembrie, peste 150 de halterofili de la 25 de cluburi se vor întrece pentru medalii în Sala de Sport din Ovidiu. Printre aceștia se numără și surorile Ioana, la cat. 71 kg, și Gabriela Țurcanu, la cat. 87 kg, de la CSO Ovidiu, candidate la un loc pe podium. Din păcate, lipsește sportivul reprezentativ al secției de haltere a clubului din Ovidiu, Ionuț Tucă, aflat în plin proces de recuperare, prin grija Spitalului OCH Ovidiu, după accidentarea suferită la spate. „Ne dorim ca această competiție să decurgă bine, iar sportivii de la clubul nostru să câștige cât mai multe trofee”, a spus antrenorul Eduard Simineanu.

În paralel, va avea loc și Cupa Ovidiu, destinată micilor halterofili, cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani. Pe lângă sportivii de la CSO Ovidiu, vor participa reprezentanți de la alte trei cluburi, Farul Constanța, LPS Constanța și secția de haltere de la Nisipari. „La acest concurs vor participa în jur de 30 de sportivi, dintre care 10 de la CSO Ovidiu. Pe lângă începători, clubul  nostru se prezintă la start cu multiplii campioni naționali Nicoleta Dulce, Andreea Lemnaru șii George Tingan”, a declarat Eduard Simineanu. Programul în fiecare zi de concurs va începe la ora 9.00.

Pe parcursul competiției, vor avea loc momente artistice susținute de celelalte secții de la CSO Ovidiu, printre care dans modern și gimnastică ritmică. „Mulțumim Primăriei Orașului Ovidiu, domnului Primar, conducerii clubului, echipei de la Sala de Sport și celorlalți prieteni care ne sprijină permanent, spitalul OCH Ovidiu și Scandia food”, a adăugat Eduard Simineanu.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Voleibaliștii de la CSM Constanța dispută astăzi un derby de clasament în Sala Sporturilor

0
Echipa pregătită de Cristian Imhoff și Răzvan Parpală se duelează cu SCMU Craiova în Divizia A1 Etapa a 8-a a Diviziei A1 masculine de volei...

Echipele fruntașe din Liga a V-a au obținut victorii pe linie

0
Litoral Sport Corbu, Aurora 23 August și Gloria Băneasa 2 conduc în clasamentele celor 3 serii După două săptămăni în care nu s-a jucat din...

CSM Constanța a „smuls” un set în confruntarea cu CSO Voluntari

0
Voleibalistele antrenate de Florin Voinea și Radu Began au pus probleme uneia dintre reprezentantele României în cupele europene  Promovată în premieră în Divizia A1, CSM...

Succes pe final pentru baschetbaliștii de la CSM Constanța

0
Echipa pregătită de Dan Fleșeriu a trecut de CSM Baschet Petrolul Ploiești la capătul unui joc important Aflată în luptă pentru calificarea în Top 10...

Axiopolis Cernavodă, învinsă după un meci nebun

0
Echipa pregătită de Petre Grigoraș a pierdut la Gheorghe Doja la capătul unei partide de 8 goluri Ultimul meci oficial din acest an s-a încheiat...

Performanță uriașă pentru Elena Zaharia: Sportiva de la CSM Constanța este vicecampioană mondială!

0
Constănțeanca a cucerit medalia de argint în proba individuală feminină de la Campionatele Mondiale de tenis de masă pentru juniori Aflată la ultima competiție la...