luni, decembrie 4, 2023
spot_img
AcasăSporturiGimnasta constănțeană Sabrina Voinea, la un pas de prima sa medalie mondială

Gimnasta constănțeană Sabrina Voinea, la un pas de prima sa medalie mondială

Sportiva de la CSM Constanța, antrenată de mama sa, fosta mare campioană Camelia Voinea, a încheiat pe locul 4 finala de la sărituri

La doar 16 ani, Sabrina Voinea a urcat pentru prima oară pe scena strălucitoare a Campionatelor Mondiale, desfășurate săptămână trecută, în Belgia, la Anvers. Fiica fostei mari campioane, Camelia Voinea, cea care o și antrenează, a făcut parte din noua echipă a României, care încearcă să repună gimnastică tricoloră în topul internațional, după ani de absență. Iar sportiva de la CSM Constanța a pus umărul la o calificare extrem de importantă la Jocurile Olimpice, care vor avea loc anul viitor la Paris, după o pauză de 12 ani. Cu Sabrina și cu o altă constănțeană, Andreea Preda, cu dublă legitimare, CSM Constanța și CSS 1 Constanța, în componență, România a ocupat locul 10 în calificări, asigurându-și biletele pentru competiția din capitala Franței.

Mai mult, sportiva din orașul de la malul mării a fost singura gimnastă tricoloră calificată într-o finală pe aparate. Sabrina a obținut al optulea rezultat în calificările de sol, aparatul ei favorit. În mod normal, s-ar fi luptat pentru medalii și la sărituri, dar emoțiile au făcut-o să rateze elanul, astfel că nu a mai punctat în calificări.

În ultima zi de concurs, duminică, fata Cameliei Voinea a încercat să calce pe urmele mamei sale și să cucerească o primă medalie mondială. Și nu a fost departe, doar două zecimi despărțind-o de podiumul de la sol. Cu un exercițiu sigur și apreciat de public, Sabrina, cea mai tânără finalistă, a primit 13,766 puncte pentru evoluția sa și a terminat întrecerea pe locul 4.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Baschetbalistele de la CSM Constanța au meci tare pe teren propriu

0
Echipa pregătită de Alex Olteanu primesc vizita rivalelor de la FCC Baschet UAV Arad  Rivalitatea dintre CSM Constanța și FCC Baschet UAV Arad din sezonul...

Voleibaliștii de la CSM Constanța dispută astăzi un derby de clasament în Sala Sporturilor

0
Echipa pregătită de Cristian Imhoff și Răzvan Parpală se duelează cu SCMU Craiova în Divizia A1 Etapa a 8-a a Diviziei A1 masculine de volei...

Echipele fruntașe din Liga a V-a au obținut victorii pe linie

0
Litoral Sport Corbu, Aurora 23 August și Gloria Băneasa 2 conduc în clasamentele celor 3 serii După două săptămăni în care nu s-a jucat din...

CSM Constanța a „smuls” un set în confruntarea cu CSO Voluntari

0
Voleibalistele antrenate de Florin Voinea și Radu Began au pus probleme uneia dintre reprezentantele României în cupele europene  Promovată în premieră în Divizia A1, CSM...

Succes pe final pentru baschetbaliștii de la CSM Constanța

0
Echipa pregătită de Dan Fleșeriu a trecut de CSM Baschet Petrolul Ploiești la capătul unui joc important Aflată în luptă pentru calificarea în Top 10...

Axiopolis Cernavodă, învinsă după un meci nebun

0
Echipa pregătită de Petre Grigoraș a pierdut la Gheorghe Doja la capătul unei partide de 8 goluri Ultimul meci oficial din acest an s-a încheiat...