Echipa pregătită de Dan Fleșeriu speră să câștige la Vâlcea și să-și păstreze invincibilitatea în actualul sezon al Ligii Naționale
Cu punctaj maxim după primele trei runde, CSM Constanța țintește a patra victorie din actualul sezon al Ligii Naționale masculine de baschet. Echipa pregătită de Dan Fleșeriu pleacă din postura de mare favorită în duelul din deplasare cu CS Vâlcea, din etapa a 4-a, programat sâmbătă, de la ora 19.00. Constănțenii vin după o revenire de senzație pe teren propriu, în partida cu CSM Focșani, și speră să-I poată folosi pe Jorden Duffy și Dragoș Diculescu, ambii având probleme medicale.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în startul acestui sezon, în Cupa României, când CSM Constanța s-a impus fără drept de apel, în Sala Sporturilor, cu 93-53. „Sigur nu va fi echipa pe care am întâlnit-o la Constanța, pentru că atunci au avut probleme cu accidentările. Cu siguranță, ne vor pune probleme și sută la sută va fi un meci extrem de greu, dar sper să avem o evoluție foarte bună”, a spus antrenorul Dan Fleșeriu.
Celelalte meciuri ale etapei – sâmbătă, ora 17.00: CSM Focșani – CSM Târgu Mureș, ora 17.30: BC CSU Sibiu – SCMU Craiova, ora 19.30: CSM CSU Oradea – FC Argeș.
Clasament Grupa B: 1. FC Argeș 6p (3m), 2. CSM Constanța 6p (3m), 3. BC CSU Sibiu 4p (2p), 4. CSM Târgu Mureș 3p (2m), 5. CSM Baschet Petrolul Ploiești 3p (3m), 6. CSM CSU Oradea 3p (2m), 7. CSM Focșani 2p (2m), 8. CS Vîlcea 2p (2m), 9. SCMU Craiova 1p (1m).