Echipa pregătită de George Buricea întâlnește, în deplasare, formația maghiară, MOL Tatabanya KC
Câștigătoarea Cupei României în sezonul trecut, CSM Constanța debutează astăzi, de la ora 19.45, în grupele European League, a doua competiție ca valoare din handbalul continental. Elevii lui George Buricea și-au câștigat dreptul de a evolua în această fază a întrecerii după o calificare istorică, în fața finalistei din ediția precedentă, Fraikin BM Granollers. Constănțenii au întors rezultatul chiar în fieful spaniolilor și au făcut pasul spre grupe în urma departajării la aruncările de la 7 metri.
Repartizată în Grupa H, CSM Constanța începe lupta pe terenul ungurilor de la MOL Tatabanya KC, a treia forță din campionatul țării vecine, după Veszprem și Pick Szeged. Adversarii au în palmares 4 titluri de campioni, toate cucerite însă în urmă cu foarte mulți ani. Pe plan european, a ajuns în sferturile de finală ale Cupei EHF în 2017 și 2019, iar la ultima participare în European League, în 2020, s-a oprit în faza grupelor. În această vară, ungurii și-au întărit serios lotul, aducând 8 jucători, printre care internaționalii maghiari Adam Juhasz (centru) și Imam Jamali (inter stânga). În plus, antrenorul Csaba Tombor mizează pe handbaliști de super-clasă, spaniolul Cristian Ugalde (extremă stânga), câștigător al Ligii Campionilor cu Barcelona, internaționalii maghiari Gábor Ancsin (inter dreapta), Pedro Rodriguez (extremă dreapta) și Marton Szekely (portar).
Constănțenii mizează pe forță grupului și pe pedigree-ul european pe care clubul din orașul de la malul mării îl are în Europa, unde a obținut performanțe de top. Surpriza produsă în fața celor de la Fraikin BM Granollers, în turul preliminar, a adus și mai multă încredere în tabăra elevilor lui George Buricea. „Ne dorim să câștigăm fiecare meci și să ne calificăm în runda următoare. La Constanța este mereu presiune și nu mergem în Ungaria doar să ne prezentăm”, a anunțat căpitanul Ionuț Nistor. „Personal, de aceea am ales să vin la Constanța și abia aștept meciurile din Europa”, a adăugat centrul Călin Căbuț, aflat la primul sezon în tricoul echipei constănțene.
„Băieții așteaptă cu nerăbdare meciul și începutul aventurii în grupele European League, iar eu simt că acea calificare cu Granollers a fost doar un prim pas spre ceea ce are echipa noastră de oferit în acest sezon european, pe o scenă de care tuturor constănțenilor ne era dor”, a transmis antrenorul George Buricea.
Cele două formații nu s-au mai întâlnit în cupele europene, dar Vitaly Komogorov cunoaște foarte bine atmosfera de la MOL Tatabanya KC, pentru care a evoluat în sezonul 2019-2020. Meciul din această seară se desfășoară în Tatabanya Sportcsarnok, o arenă multifuncțională construită în 2020, cu o capacitate de 6.200 de locuri, și va fi transmis în direct de Digisport 4, Prima Sport 2 și Orange Sport. În celălalt meci din Grupa H se întâlnesc Sporting Lisabona (Portugalia) și KGHM Chrobry Glogow (Polonia).