Dintre primele trei clasate, doar Viitorul Hârșova a câștigat, Sparta Techirghiol și Viitorul Cobadin suferind primele înfrângeri ale sezonului
Runda de sâmbătă a Ligii a IV-a a adus rezultate cu totul neașteptate, primele două clasate înregistrând primele eșecuri din acest sezon. Liderul Sparta Techirghiol a capotat în fieful celor de la CS Năvodari, formația care venea după o serie de rezultate negative. Mai mult, Viitorul Cobadin a pierdut pe teren propriu, marea performeră a etapei fiind CSO Ovidiu. În schimb, Viitorul Hârșova (foto) nu a avut probleme în deplasarea de la Eforie și a urcat pe prima poziție a clasamentului. Și CS Medgidia a obținut un rezultat pozitiv, terminând la egalitate la Lumina, chiar dacă a avut doi jucători eliminați. CS Agigea a rămas singura echipă neînvinsă din Liga a IV-a, impunându-se în duelul revelații, în fața celor de la CSO Murfatlar. Surprinde diferența imensă din derby-ul codașelor, Viitorul Pecineaga stabilind scorul etapei.
Rezultatele etapei: Danubius Rasova – Victoria Cumpăna 3-0, Portul Constanța – Poseidon Limanu 1-1, Viitorul Pecineaga – Farul Tuzla 8-1, CS Eforie – Viitorul Hârșova 0-4, CS Agigea – CSO Murfatlar 4-1, Viitorul Cobadin – CSO Ovidiu 1-2, CSC Mihail Kogălniceanu – Știința ACALAB Poarta Albă 1-5, CS Năvodari – Sparta Techirghiol 1-0, CS Lumina – CS Medgidia 1-1.
Clasament: 1. Viitorul Hârșova 34p (+24), 2. Sparta Techirghiol 33p (+28), 3. Viitorul Cobadin 31p (+23), 4. CS Medgidia 30p (+27), 5. CS Agigea 30p (+22), 6. Danubius Rasova 26p (+18), 7. Poseidon Limanu 25p (+19), 8. CSO Murtfatlar 23p (+6), 9. CS Năvodari 21p (+14), 10. CSO Ovidiu 17p (-7), 11. CS Lumina 15p (-9), 12. Victoria Cumpăna 14p (-6), 13. Știința ACALAB Poarta Albă 13p (-14), 14. Portul Constanța 11p (-9), 15. CSC Mihail Kogălniceanu 11p (-22), 16. CS Eforie 8p (-30), 17. Farul Tuzla 7p (-39), 18. Viitorul Pecineaga 6p (-36).