Echipa pregătită de George Buricea pleacă din postura de mare favorită în confruntarea cu KGHM Chrobry Glogow
Cu punctaj maxim după primele trei etape din Grupa H a European League, CSM Constanța are șanse mari să se califice în primăvara europeană. Handbaliștii pregătiți de George Buricea sunt deja cu un picior în faza următoare a competiției, ba chiar pot să bifeze această performanță de pe primul loc. Trebuie să câștige următoarele două partide pentru a-și asigura fotoliul de lider, indiferent de celelalte rezultate din grupă.
Primul pas poate fi făcut chiar în această seară, de la ora 19.45, când constănțenii joacă pe terenul ultimei clasate, KGHM Chrobry Glogow. Elevii lui George Buricea sunt mari favoriți, mai ales că gazdele au pierdut clar toate cele trei meciuri disputate până acum. În plus, CSM Constanța s-a impus fără drept de apel la Constanța, săptămâna trecută, cu 29-18, chiar dacă a rulat întreg lotul. Totuși, antrenorul în vârstă de 44 de ani și-a avertizat jucătorii să rămână concentrați, pentru că duelul din Polonia nu va semăna cu cel de pe teren propriu.
„Dacă învingem, putem să ne gândim la primul loc, dar nu va fi ușor, așa cum spun mulți. Dacă am câștigat clar pe teren propriu, nu înseamnă că va fi la fel și în Polonia. Mi-e frică de genul acesta de meciuri în care pornești favorit clar. Dacă nu reușești să-ți motivezi jucătorii și să-i ancorezi în realitate, riști să ai probleme. Până la urmă, întâlnim echipa de pe locul 3 din campionatul foarte puternic al Poloniei. Dacă obținem victoria cu Chrobry, meciul cu Tatabanya de acasă devine decisiv pentru primul loc. Dar o luăm pas cu pas”, a explicat George Buricea.
Partida va fi transmisă în direct de Digisport 3 și Orange Sport 3 și Prima Sport 3. În celălalt meci din grupă, Sporting Lisabona primește vizita celor de la MOL Tatabanya KC. Clasamentul grupei: 1. CSM Constanța 6p, 2. MOL Tatabanya KC 4p, 3. Sporting Lisabona 2p, 4. KGHM Chrobry Glogow 0p.