Alb-albaștrii au pierdut și al treilea meci din grupă, pe terenul Universității Craiova
Fără șanse de calificare în sferturile de finală, Farul s-a prezentat la ultimul meci cu o echipă formată din jucătorii care au evoluat mai puțin și tineri crescuți în Academia Hagi. Cu această formulă, alb-albaștrii s-au făcut din nou râs, fiind mai degrabă un simplu partner de antrenament pentru Universitatea Craiova. Astfel, elevii lui Gică Hagi fost învinși categoric, cu 4-0, și au părăsit competiția fără vreun punct și fără vreun gol marcat.
Prima repriză fost una decentă pentru constănțeni, chiar dacă printre titulari s-au aflat din nou stranieri care nu sunt nici măcar de nivelul Superligii. Borgnino nu are nicio legătură cu numărul 10, pe care îl confiscase la startul sezonului, Da Costa se remarcă prin legătură de rudenie cu Rivaldinho, iar Queiros pare să fi crescut la Portul, nu la FC Porto. Mai mult, a fost trimis din primul minut și Enes Sali, deja transferat în SUA. În schimb, pe bancă au rămas jucători tineri, perspectivă, care ar fi meritat poate șansa de a fi titulari într-un meci fără miză. Cu ei pe teren, Farul a rezistat până la pauză asaltului oltenilor, care aveau nevoie de victorie pentru a merge în faza următoare. Ba chiar și-au creat și ocazii la poarta adversă, cea mai mare fiind ratată de Ionuț Cojocaru. A primit un singur gol, în minutele de prelungire ale primei reprize, marcat de Elvir Koljic.
Tot cu stranierii pe teren, constănțenii au mai încasat două goluri rapid după pauză, Ștefan Baiaram și Jasmin Kurtic, ultimul cu un șut senzațional, rezolvând meciul. Cu o jumătate de oră înainte de final, Gică Hagi a decis să arunce în teren puștii, pentru a căpăta experiență la acest nivel. Drept urmare, gazdele au dominat și mai clar, și-au creat numeroase ocazii, dar au mai înscris o singură dată până la final, prin Atanase Trică.
Astfel, campioana României a încasat din nou 4 goluri într-un meci, de această dată în Cupa României. Toată atenția se îndreaptă însă către campionat, unde Farul susține duminică, pe teren propriu, un meci important în lupta pentru play-off, cu Petrolul Ploiești.
Au jucat pentru Farul: Buzbuchi – Cercel, Queiros, Dănuleasa, Grosu – Banu, N. Popescu (59 Bîrzu), Borgnino – Da Costa (59 Stoian), Cojocaru (59 Andronache), Sali (59 Doicaru).