Voleibaliștii pregătiți de Cristian Imhoff și Răzvan Parpală au cedat în fața giuleștenilor în etapa a 10-a a Diviziei A1
Ultimul meci de pe teren propriu din turul sezonului regulat al Diviziei A1 masculine de volei s-a încheiat cu o înfrângere pentru CSM Constanța. Echipa pregătită de Cristian Imhoff și Răzvan Parpală nu a reușit să țină piept vedetelor de la Rapid București, fiind învinsă cu 3-0. Constănțenii își păstrează însă locul de play-off, primul obiectiv stabilit pentru acest sezon.
Oaspeții au început în forță și au dominat clar primele două seturi, pe care le-au câștigat cu acela scor, 25:14. În setul al treilea, gazdele au opus o rezistență mai puternică, dar giuleștenii s-au impus din nou fără emoții, 25:20. Principalul realizator al echipei din orașul de la malul mării a fost David Dinculescu, cu 12 puncte.
Celelalte rezultate ale etapei: SCMU Craiova – Unirea Dej 3-0, Steaua București – SCM Zalău 1-3, Dinamo București – CSM Corona Brașov 0-3, U Cluj – Știința Explorări Baia Mare 0-3, Arcada Galați – CSU Universitatea de Vest Timișoara 3-0.
Clasament: 1. Corona Brașov 28p, 2. CSM Arcada Galați 23p, 3. Dinamo București 22p, 4. SCMU Craiova 21p, 5. Rapid București 19p, 6. Steaua București 17p, 7. CSM Constanța 14p, 8. Știința Explorări Baia Mare 12p, 9. SCM Zalău 11p, 10. Unirea Dej 7p, 11. Universitatea de Vest Timișoara 3p, 12. U Cluj 0p.