marți, februarie 11, 2025
spot_img
AcasăSporturiȘapte constănțeni în Top 10 al gimnasticii aerobice românești pe 2023

Șapte constănțeni în Top 10 al gimnasticii aerobice românești pe 2023

Sportivii de la CS Farul și CSM Constanța au obținut rezultate excelente la Campionatele Europene din acest an

Centru de tradiție al gimnasticii aerobice românești, Constanța are nu mai puțin de 7 reprezentanți între cei mai buni 10 sportivi din țară în 2023. Cel mai bine clasat este Leonard Manta, care a fost urcat pe ultima treaptă a podiumului, dublu vicecampion european la Campionatele Europene din Antalya, unde a ocupat și locul 4 în întrecerea individuală. O treaptă mai jos, pe locul 4, este colega sa, Sandra Dincă, de la CS Farul, și dublă vicecampioană la competiția din Turcia. Pe locul 5 se află Daria Mihaiu, de la CSM Constanța, care a urcat de trei ori pe podium la Europene, obținând două medalii de argint și una de bronz.

Locul 6 este ocupat de Larisa Șuiu, de la CS Farul Constanța, și ea dublă vicecampioană europeană. Medaliat și el Antalya cu echipa României și ocupantul locului 4 la perechi mixte, alături de Sandra Dincă, Daniel Țavoc, de la CS Farul, este pe locul 8. Locurile 9 și 10 le revin lui Antonio Surdu, respectiv Mădălin Boldea, ambii de la  de la CSM Constanța, cu două medalii de argint la Europene, cu echipa tricoloră și în proba de dans aerobic. La stabilirea ierarhiei au fost luate în calcul și rezultatele obținute la Campionatul Național, desfășurat în Sala Sporturilor din Constanța.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Farul a smuls o victorie chinuită în fața ultimei clasate în Superligă

0
Alb-albaștrii au câștigat meciul cu Gloria Buzău cu un gol reușit în secundele de final și se depărtează de zona fierbinte a clasamentului Aflată într-o...

Continuă plecările de la CSM Constanța! Buricea spre Timișoara, Aliokhin la Brest!

0
Vicecampioana României se va despărți în această vară atât de antrenorul cu care a înregistrat cele mai bune performanțe, cât și de cei mai...

Farul întâlnește luni cea mai slabă echipă din Superligă

0
Băieții lui Gică Hagi nu au decât varianta victoriei în duelul de pe teren propriu cu Gloria Buzău, dacă vor să se depărteze de...

Handbaliștii de la CS Medgidia, învinși în primul meci din turneul de promovare

0
Fără doi jucători de bază, Vlad Olaru și Ștefan Moroșanu, ambii accidentați, CS Medgidia a început cu o înfrângere turneul de promovare în Liga...

Micile luptătoare de la CS Victoria Cumpăna au cucerit 7 medalii în Grecia

0
Fetele antrenate de Vasile Vicol au dus clubul din Cumpăna pe primul loc în clasamentul pe medalii de la Turneului Internațional de lupte "Oghistos...

Final de campanie pentru tricolorele de la CSM Constanța

0
Naționala feminină de baschet a României a încheiat preliminariile Campionatului European din 2025 cu o înfrângere pe teren propriu. Tricolorele au cedat duminică, în...