Meciul dintre CSM Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe a fost amânat din cauza concertului susținut de Tzancă Uraganu în arena administrată de DJST Constanța
Finalul anului vine cu o veste șocantă pentru sportul constănțean. Meciul dintre cele mai bune echipe din baschetul feminin românesc, CSM Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe, programat inițial sâmbătă, a fost amânat din cauza manelelor. Mai exact, derby-ul Superligii nu se poate disputa în Sala Sporturilor din cauza unui concert susținut de Tzancă Uraganu. Drept urmare, Federația Română de Baschet s-a văzut nevoită să mute jocul pentru anul viitor, la o dată care va fi anunțată ulterior.
Cum s-a ajuns ca arena destinată sportului să fie blocată timp de trei zile de manele? Administrată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanță, Sala Sporturilor a fost închiriată pentru acest “act artistic”. O decizie greu de explicat în condițiile în care programul sportiv pentru această perioadă fusese anunțat cu multe luni înainte. În plus, acțiunea încalcă ordinul numărul 2345 dat de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret cu privire la folosirea bazelor sportive. Astfel, la articolul 2, alineatul 1, în normele de folosire se stipulează clar că sportul are prioritate, mai ales cel mai nivel național.
Colinde pe alte ritmuri
În acest moment, direcția nu are director plin, fiind condusă prin delegare de către Emil Ionescu, pe partea sportivă și administrare a bazelor sportive, și de Daniela Gurgu, pe partea economică. Conform surselor din cadrul DJST, contractul de închiriere a fost semnat în urmă cu doar trei săptămâni, evenimentul fiind prezentat drept concert de colinde. Ulterior, a început promovarea pe rețelele de socializare a spectacolului, moment în care s-a aflat că pe scena din Sala Sporturilor va urca, de fapt, Tzancă Uraganu.
Pe lângă meciul de baschet, indisponibilitatea arenei afectează și alte activități sportive care ar fi trebuit să se desfășoare în perioada 22-24 decembrie, inclusiv programul de antrenamente la sportivilor constănțeni.