Farul Constanța încearcă să se întărească în pauza de iarnă, în perspectiva duelului pentru calificarea în play-off-ul Superligii
Aflată într-o luptă dură pentru accederea în play-off-ul Superligii, Farul Constanța a reluat pregătirile pentru partea a doua a campionatului fără vreo noutate în lot. Campioana României caută să se întărească în această pauză competițională, dar nu a bifat încă niciun transfer, chiar dacă există discuții în acest sens. Pe listă se află printre alții Alexi Pitu și Ronaldo Deaconu, însă Gică Hagi a anunțat că își dorește să aducă trei jucători care să aducă echipa. Și nu are prea mult timp la dispoziție, ținând cont că primul meci oficial este programat pe 21 ianuarie la Craiova, iar constănțenii trebuie să dea randament maxim în cele 9 etape rămase din sezonul regulat.
După 21 de runde disputate, Farul ocupă locul 6, dar lupta pentru un loc în play-off este extrem de echilibrată.
„Avem un deficit mare la fundașii laterali, în mijloc ne trebuie un optar, iar în atac avem nevoie de un stângaci. Ne trebuie trei jucători foarte buni. Sau care credem că sunt foarte buni pentru noi, la banii noștri, la ce putem găsi. Eu zic că vor veni, iar unii care nu s-au adaptat vor pleca”, a anunțat managerul tehnic al constănțenilor încă de la finele anului trecut.
În privința plecărilor, Farul s-a despărțit de Adrian Mazilu, transferat în Anglia, și Marco Borgnino, căruia i-a fost reziliat contractul. Vești bune vin în privința lui Tudor Băluță, care pare decis să rămână la Constanța până la vară, când îi expiră contractul, chiar dacă este dorit de Rapid București.










