joi, decembrie 12, 2024
spot_img
AcasăSporturiVoleibaliștii de la CSM Constanța au luat 3 puncte la Timișoara

Voleibaliștii de la CSM Constanța au luat 3 puncte la Timișoara

Elevii antrenorilor Cristian Imhoff și Răzvan Parpală au debutat cu o victorie în returul sezonului regulat al Diviziei A1

Aflată în luptă pentru o poziționare cât mai bună în perspectiva play-off-ului Diviziei A1 masculine de volei, CSM Constanța a început returul sezonului regulat cu un succes în deplasare. Echipa pregătită de Cristian Imhoff și Răzvan Parpală s-a impus în fieful penultimei clasate, Universitatea de Vest Timișoara, cu 3-1, în etapa a 12-a. Victoria i-a urcat pe constănțeni pe loc 7 în clasament, desprinzându-se de principalele urmăritoare, SCM Zalău și Știința Explorări Baia Mare.

Oaspeții au început întâlnirea în forță și au câștigat clar primul set, 25:20, dar timișorenii nu au renunțat la luptă. Drept urmare, parțialul secund a fost extrem de echilibrat, fiind decis abia în prelungiri, în favoarea elevilor lui Cristian Imhoff și Răzvan Parpală, 30:28. Tot după prelungiri s-a încheiat și setul al treilea, de această dată adjudecat de gazde, 26:24. Deciși să evite un tie-break, jucătorii de la CSM Constanța s-au mobilizat și au controlat autoritar setul al patrulea, pe care și l-au trecut în cont cu un categoric 25:15. Principalii realizatori ai echipei din orașul de la malul mării au fost Andrei Druță, cu 20 de puncte, și David Dinculescu, cu 12 puncte.

Celelalte rezultate ale etapei: Știința Explorări Baia Mare – Dinamo București 0-3, Rapid București – Unirea Dej 3-1, CSA Steaua – U Cluj 3-0. Meciul CSM Corona Brașov – SCMU Craiova are loc marți, în timp ce partida Arcada Galați – SCM Zalău a fost amânată.

Clasament: 1. Corona Brașov 31p, 2. CSM Arcada Galați 29p, 3. Dinamo București 27p, 4. Rapid București 25p, 5. Steaua București 23p, 6. SCMU Craiova 21p, 7. CSM Constanța 17p, 8. SCM Zalău 14p, 9. Știința Explorări Baia Mare 12p, 10. Unirea Dej 7p, 11. Universitatea de Vest Timișoara 4p, 12. U Cluj 0p.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

CSM Constanța a rezistat doar o repriză în derby-ul din capitală cu Dinamo

0
Lipsită de cinci jucători de bază, echipa lui George Buricea a cedat după pauză în duelul din prima etapă a returului Ligii Naționale Fără mulți...

Aventura puștilor de la Farul în acest sezon al UEFA Youth League s-a încheiat

0
Alb-albaștrii au pierdut și returul din deplasare cu Lokomotiva Zagreb și au fost eliminați din competiție Speranțele campionilor din Liga de Tineret de a merge...

Baschetbaliștii de la Axiopolis Cernavodă au încheiat prima fază a Campionatului Național U16 cu...

0
Echipa pregătită de Ciprian Mîndru a câștigat Grupa A 4-a, după ce a obținut victorii pe linie Baschetbaliștii de la Axiopolis Cernavodă au încheiat prima...

Handbaliștii de la CSM Constanța joacă miercuri în fieful marii rivale Dinamo București

0
Confruntată cu mari probleme financiare și numeroase accidentări, echipa pregătită de George Buricea are șanse mici să obțină un rezultat pozitiv  Vicecampioana României, CSM Constanța,...

CS Agigea țintește câștigarea titlului de campioană județeană

0
Liderul Ligii a IV-a, pregătit de Cristian Drăgulin și susținut de autoritățile locale , ar putea forța promovarea în Liga 3-a  După 19 etape disputate...

Spectacol voleibalistic și atmosferă superbă în Sala Axiopolis din Cernavodă

0
Cadetele antrenate de Lenuța și Gheorghe Iordache au avut parte de o susținere deosebită la meciurile din al treilea turneu al Campionatului Național Sala Sporturilor...