Naționala României a pierdut toate meciurile de la turneul final și a fost nevoită să-și amâne plecarea spre țară
După înfrângerile dure cu Austria și Spania, naționala masculină de handbal a pierdut și al treilea meci de la Campionatul European din Germania. De această dată, la o diferență decentă, în fața Croației, 25-31, chiar dacă nu a emis pretenții la victorie. Tricolorii au făcut o prima parte a partidei bună, mergând umăr la umăr cu adversarii, dar au primit 4 goluri consecutive pe final și au intrat în dezavantaj la cabine, 12-16. La reluare, croații au controlat jocul, menținând în permanență un avans liniștitor pe tabela de marcaj.
Principalul realizator al reprezentativei pregătite de Xavi Pascual a fost Nicușor Negru, care și-a trecut în cont 9 reușite, dar faza serii a fost finalizată de Ionuț Nistor, care a înscris din aeriană. Extrema dreapta de la CSM Constanța a încheiat meciul cu 2 goluri, iar centrul de la formația din orașul de la malul mării, Andrei Drăgan, a punctat o singură dată. Portarul Dan Vasile a adunat 8 parade, Liviu Caba a evoluat în apărare, iar Gabi Ilie a rămas mai mult pe banca de rezerve. Celelalte goluri au fost marcate de Grigoraș 3g, Buzle 3g, Stanciuc 2g, Cumpănici 2g, Dedu 2g, Sadoveac 1.
În urma acestui rezultat, România s-a clasat pe ultimul loc în grupă, fără niciun punct. Totuși, tricolorii au evitat ultimul loc de la turneul final, încheind pe locul 22, devansând Grecia și Bosnia&Herțegovina. În celălalt meci din Grupa B, Austria a făcut egal cu Spania și a produs marea surpriză a turneului, trimițând-I acasă pe iberici.
La finalul competiției, care a marcat revenirea la un turneu final continental după 28 de ani, rămâne impresia că tricolorii puteau mai mult. Lipsa unui joc modern, selecția neinspirată și mutările ciudate din teren, alături de absența unor relații de joc omogene, au dus la o prestație dezamăgitoare. Și, parcă nu ar fi fost de ajuns, delegația României a ratat și plecarea spre casă, deși era deja îmbarcată în avion. Din cauza ninsorii abundente, cursa a fost anulată, iar tricolorii vor mai petrece o noapte în Germania.