Băieții lui Gică Hagi s-au impus pe terenul Universității Craiova și fac un pas important către play-off-ul Superligi
Campioana României a început perfect anul, cu un succes extraordinar pe terenul uneia dintre pretendentele la primele locuri, Universitatea Craiova. Farul Constanța s-a impus cu 2-1 în Bănie, în etapa a 22-a din sezonul regulat al Superligii, la capătul unui joc nebun, cu nenumărate ocazii de gol la ambele porți. Și a reușit acest lucru chiar dacă Gică Hagi nu s-a putut baza pe câțiva jucători importanți, absenți din cauza suspendărilor și accidentărilor. 
Managerul tehnic al constănțenilor a pregătit meciul știind că va fi lipsit de câteva piese de bază. Le-a lăsat oltenilor impresia că atacă în debutul meciului, dar jocul a fost controlat de băieții săi. Cu Diogo Queiros neașteptat de sigur în rolul de mijlocaș defensiv, Farul a închis bine culoarele, iar după 14 minute a dat lovitura pe contraatac. Ionuț Vână l-a lansat perfect pe Louis Munteanu, mingea trimisă în cros a fost respinsă de portarul gazdelor, dar Rivaldinho a urmărit inteligent și a împins-o poartă.
Universitatea Craiova s-a năpustit în atac și, după o perioadă de dominare sterilă, a egalat în minutul 36 în urma unei gafe a defensivei oaspeților. Ionuț Larie l-a scăpat din marcaj pe Baiaram, portarul Marian Aioani a reușit să blocheze, însă Alexandru Crețu a trimis din centrul careului în plasă. Prima repriză s-a încheiat totuși cu Farul în avantaj, grație golului reușit de Louis Munteanu, în minutul 43, tot pe contraatac, după o pasă excelentă primită de la Narek Grigoryan, armeanul fiind la cea mai bună prestație de la venirea la Constanța.
A doua jumătate a partidei a debutat tot cu Louis Munteanu scăpat singur spre poarta adversă, dar nu a nimerit țintă. După o oră de joc, Gică Hagi a luat decizia să schimbe sistemul, deși totul părea să meargă bine. A mutat defensiv, trecând la trei fundași centrali, dar și apărătorii laterali. Drept urmare, au urmat 10 minute în care oltenii au ratat din toate pozițiile. Marian Aioani a scos șuturile lui Mitriță, a fost salvat de bară la devierea nefericită a lui Kevin Boli și a avut șansă la mingea trimisă în plasa laterală de Baiaram.
Între oportunitățile gazdelor s-au intercalat două ocazii uriașe irosite de Louis Munteanu, din nou scăpat de de fundașii adverși. Mai întâi, Maldonado a respins de pe linia porții, apoi portarul a reușit să pareze. Cu un sfert de oră înainte de final, Mitriță le-a dat din nou emoții, țintind transversala de la 25 de metri. Apoi, a cerut o lovitură de pedeapsă la un duel cu Damian Dussaut. În replică, Louis Munteanu a mai ratat o dată după ce a dejucat pasul la ofsaid al oltenilor, dar a șutat total dezamăgitor. Asaltul total al gazdelor din ultimele minute a adus o nouă intervenție senzațională a lui Marian Aioani la lovitura de cap expediată de Markovici. Pe tabela de marcaj nu s-a mai schimbat însă nimic și Farul a luat 3 puncte imense.
Grație acestui rezultat, alb-albaștrii din orașul de la malul mării rămân pe loc de play-off, apropiindu-se la doar trei lungimi de poziția secundă a clasamentului, ocupată de CFR Cluj.
Au evoluat pentru Farul: Aioani – Boli, Larie, M. Popescu, Dussaut – Vînă (73 Banu), Queiros (73 Dr. Nedelcu), Deaconu (83 N. Popescu) – Grigoryan (59 Kiki) , L. Munteanu, Rivaldinho (59 Cr. Ganea).










