duminică, aprilie 19, 2026
spot_img
AcasăSporturiMicii șahiști de la CSM Constanța, în top la Cupa "Unirea Principatelor"

Micii șahiști de la CSM Constanța, în top la Cupa „Unirea Principatelor”

La prima competiție din acest an, micii șahiști de la CSM Constanța au obținut rezultate excelente. Astfel, sportivii pregătiți de Iulian Mihailov și Marcel Ciubotaru au urcat de patru ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la a 11-a ediție a Cupei „Unirea Principatelor”. Concursul Open ELO 1800 s-a desfășurat la Mangalia, la finalul săptămânii trecute și a adus la start participanți din trei țări, România, Bulgaria și Ucraina.

Vladimir Bălan a obținut locul 1 la sub 10 ani și pe 5 la general, Maria Criveanu s-a clasat pe locul 1 la junioare și pe 6 la general, Diana Dospin încheiat în frunte la fete sub 12 ani, iar Andreea Țigănescu a terminat pe prima poziție la fete 10 ani. Ultimele două au fost secondat de coechipierele lor, Maria Toma, la fete sub 12 ani, și Anastasia Bălan, la fete sub 10 ani.

Sportivii constănțenii în vârstă de 9-10 ani au înregistrat de-a lungul turneului victorii spectaculoase în duelurile cu seniori mult mai experimentați. Astfel, Maria Toma (ELO 1058) s-a impus în fața favoritului numărul 1 al competiției, bulgarul Valerij Ribarov (ELO 1778).

Și alți șahiști de la CSM Constanța s-au clasat pe poziții fruntașe, Darius Tuzlaru locul 3 la băieți sub 14 ani, Mihnea Otvos, locul 4 la sub 10 ani, în timp ce în turneul ELO 2400, Mircea Andrei Cazan (ELO 1894) a ocupat locul 4.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.