Constănțenii au câștigat setul al doilea al întâlnirii după 45 de minute, cu un incredibil 38:36
Cu un picior deja în play-off-ul Diviziei A1 masculine de volei, CSM Constanța a ratat șansa de a obține al treilea succes consecutiv. Echipa pregătită de Cristian Imhoff și Răzvan Parpală a cedat miercuri, în fieful celor de la SCM Zalău, principala contracandidată la locul 7, în etapa a 14-a a sezonului regulat. Partida a fost marcată de cel mai echilibrat set din acest campionat, care a durat 45 de minute. În cele din urmă gazdele s-au impus cu 3-1, reducând la 2 puncte distanța față de constănțeni.
Meciul a debutat sub semnul echilibrului, primul set fiind adjudecat la limită de ardeleni, 25:23. Al doilea parțial a fost unul de poveste, fiind decis după o luptă incredibilă. Ambele combatante au avut numeroase ocazii de a-l câștiga, dar suspansul s-a prelungit timp de minute bune. Șansa le-a surâs oaspeților, care au încheiat conturile cu un spectaculos 38:36. Efortul depus de constănțeni și-a pus amprenta asupra evoluției din setul al treilea, pierdut fără drept de apel, 25:11. Cu moralul ridicat, gazdele au câștigat clar și al patrulea set, 25:13. Principalii realizatori de la CSM Constanța au fost Dragoș Dinculescu și Valentino Vidoni, cu câte 13 puncte, urmați de Andrei Druță, cu 12 puncte.
Celelalte rezultate ale etapei: Universitatea de Vest Timișoara – Unirea Dej 0-3, Știința Explorări Baia Mare – SCMU Craiova 1-3, Steaua București – Arcada Galați 3-1, CSM Corona Brașov – Rapid București 0-3. Meciul U Cluj – Dinamo București se va disputa pe 6 februarie.
Clasament: 1. Corona Brașov 36p, 2. CSM Arcada Galați 32p, 3. Rapid București 31p, 4. Rapid București 29p, 5. SCMU Craiova 28p, 6. Steaua București 26p, 7. CSM Constanța 20p, 8. SCM Zalău 18p, 9. Știința Explorări Baia Mare 12p, 10. Unirea Dej 10p, 11. Universitatea de Vest Timișoara 4p, 12. U Cluj 0p.