joi, martie 20, 2025
spot_img
AcasăSporturiCSM Constanța, învinsă după un set al patrulea dramatic

CSM Constanța, învinsă după un set al patrulea dramatic

Voleibalistele pregătite de Florin Voinea și Radu Began au scăpat printre degete șansa unui tie-break în meciul cu CSM București 

Meciul fetelor de la CSM Constanța cu CSM București, disputat în Sala Sporturilor, a încheiat etapa a 15-a a Diviziei A1 feminine de volei. Pentru echipa pregătită de Florin Voinea și Radu Began, aflată la sezonul de debut în prima ligă, era ultima șansă de a rămâne teoretic, în cărțile calificării în play-off. Drept urmare, gazdele au dat totul în duelul cu formația din capitală, mai ales că aveau moralul ridicat, după două victorii consecutive. Chiar și așa, adversarele au avut un start mai bun de partidă și au câștigat primul set cu 25:19. Constănțencele au replicat rapid și au egalat situația, 25:20, însă oaspetele au revenit la conducere după un al treilea set echilibrat, 25:22.

Soarta disputei s-a decis în setul al patrulea, unul plin de dramatism, încheiat în prelungiri. CSM Constanța a beneficiat de trei mingi de set, dar a ratat de fiecare dată șansa de a trimite meciul în tie-break și a-și asigura cel puțin un punct. Bucureștencele au profitat, s-au impus cu 28:26 și au câștigat în final cu 3-1. Principale realizatoare ale gazdelor au fost Greisy Fine Martinez, cu 16 puncte, și Kristiana Petrova, cu 15 puncte. În urma acestui rezultat, CSM Constanța rămâne pe locul 9, la 10 puncte de primul loc care asigură prezența în play-off, ocupat de CSM Corona Brașov, echipă pe care elevele antrenorilor Florin Voinea și Radu Began au învins-o în ambele partide din acest sezon.

Clasament: 1. Rapid București 36p, 2. CSM Târgoviște 32p, 3. CSM Volei Alba-Blaj 31p, 4. CSM Lugoj 31p, 5. Dinamo București 28p, 6. CSO Voluntari 27p, 7. CSM București 25p, 8. CSM Corona Brașov 24p, 9. CSM Constanța 14p, 10. CSU Medicina Târgu Mureș 10p, 11. FC Argeș 6p, 12. Știința Bacău 0p.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Farul Constanța joacă sâmbătă un amical cu porțile închise cu Cerno More Varna

0
Alb-albaștrii vor întâlni vicecampioana Bulgariei pe unul dintre terenurile bazei sportive a Academiei Hagi de la Ovidiu  Pauza competițională datorată meciurilor naționalei României din preliminariile...

Derby în lupta pentru promovare în etapa de sâmbătă a Ligii a IV-a

0
Poseidon Limanu-2 Mai și Sparta Techirghiol se luptă pentru a rămâne aproape de liderul CS Agigea Programată sâmbătă, etapa a 22-a a Ligii a IV-a...

Baschetbalistele de la CSM Constanța încep vineri lupta din play-off împotriva giuleștencelor

0
Echipa pregătită de Alina Șerban joacă în capitală primul meci cu Rapid București, un adevărat duel al orgoliilor în actualul sezon al Ligii Naționale  Campioana...

CS Medgidia debutează în play-out-ul Ligii a 3-a cu o deplasare la Borcea

0
Echipa pregătită de Gelu Hampu este avantajată de programul din retur, când va juca două meciuri consecutive pe teren propriu După ce a încheiat sezonul...

CSM Constanța, eliminată dramatic din Cupa României, la aruncările de la 7 metri

0
Echipa pregătită de George Buricea a pierdut în fieful celor de la CS Minaur Baia Mare, după ce a condus până în ultima secundă Aflată...

Fetele de la Farul Constanța au debut în Cupa României cu o victorie

0
Alb-albastrele au învins miercuri, pe teren propriu, pe Gloria Bistrița, în primul meci din Grupa A Campioana României, Farul Constanța, și-a început parcursul în noua...