marți, aprilie 29, 2025
spot_img
AcasăSporturiUn altfel de Farul Constanța

Un altfel de Farul Constanța

Alb-albaștrii l-au primit în mijlocul lor pe puștiul surprins plângând în tribună la eșecul cu Dinamo

Înfrângerea cu Dinamo a fost extrem una extrem de dureroasă pentru fanii campioanei Farul Constanța, mai ales că a venit total neașteptat în fața unei rivale tradiționale, aflată pe ultimul loc în Superligă la ora meciului. Unii, nemulțumiți, au plecat înaintea fluierul de final. Alții, fanii din Peluza Marină, au cântat neîncetat, susținându-și favoriții într-un moment dificil. Imaginea tristeții cauzată de eșecul alb-albaștrilor a fost oferită însă de un puști din tribune, surprins de camerele TV cu lacrimile curgându-i pe obraji.

Oficialii grupării de pe Litoral l-au identificat pe micul suporter farist și i-au făcut miercuri o mare surpriză. În vârstă de doar 6 ani, Dumi a fost invitat să-i cunoască îndeaproape pe favoriții săi, în frunte cu managerul tehnic Gică Hagi. Emoționat, dar cu zâmbetul pe buze, a făcut o vizită în vestiarul Campionilor, unde căpitanul Ionuț Larie i-a oferit un cadou special, tricoul Farului cu semnăturile tuturor jucătorilor, plus materiale promoționale cu însemnele clubului. Iar Gică Hagi i-a adus cea mai mare bucurie, oferindu-i o minge cu autograful său.

Un gest extrem de important pentru Dumi, care-și va aminti toată viața de această zi și îi va susține mereu pe alb-albaștrii. Și o parte dintre acțiunile menite să întărească legătură dintre Farul și comunitate, așa cum este și proiectul vizitelor în școlile constănțene. Rămâne doar ca puștii din tribună să aibă din ce în ce mai puține motive de plâns și din ce în ce mai multe momente de bucurie pe stadion. Așa cum s-a întâmplat în sezonul trecut, când băieții lui Gică Hagi au cucerit titlul de campion.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.