Fetele antrenate de Alex Olteanu au confirmat pretențiile la titlul de campioană și conduc în clasamentul Ligii Naționale cu victorii pe linie
Succesul senzațional obținut de CSM Constanța în derby-ul Ligii Naționale de baschet feminin a confirmat încă o dată că echipa din orașul de la malul mării luptă cu șanse clare la titlul de campioană. Elevele lui Alex Olteanu au oprit seria de invincibilitate a celor de la Sepsi și au punctaj maxim după 12 etape, demonstrând că medaliile de argitn cucerite în sezonul trecut nu au fost întâmplătoare. “Cel mai important este că putem juca de la egal la egal cu Sepsi. și acest lucru mă bucură foarte tare. Mai departe, luăm meci cu meci, pentru că drumul este foarte lung. Așa cum le-am zis și fetelor în vestiar, doar am trezit dragonul”, a spus antrenorul Alex Olteanu, neînvins pe plan intern de la venirea pe banca constănțencelor.
Partida cu Sepsi a însemna și o revanșă personală pentru două jucătoare venite la Constanța în această vară chiar de la ardelence. Annermarie Părău și Ioana Ghizilă au făcut un joc excelent, fiind printre principalele marcatoare ale gazdelor. “Este o victorie importantă pentru mine, chiar personală, dar a fost muncă de echipă. Nu trebuie să avem nasul pe sus însă, pentru că mai avem mult de muncă. Sepsi este o echipă bună, care a jucat în Euroligă, și nu ne va fi ușor”, a mărturisit Ioana Ghizilă.
Fair-play pe teren și în tribune
În ciuda tensiunilor create de acuzele clubului din Sfântu Gheorghe, atmosfera de la meci a fost una dominată doar de atenția la joc. Publicul din Sala Sporturilor și-a încurajat cu fair-play favoritele și le-a împins spre succes.
“Este o victorie mare, de mult așteptată. Felicit și clubul din Sfântu Gheorghe pentru spectacolul oferit de cele două echipe, dar mi-aș dori să vorbim mai mult pe teren. Să vorbim despre baschet, despre tactică, antrenori și jucătoare, și mai puțin despre alte lucruri. Mi-a lăsat un gust amar toată această tevatură. Până la urmă este vorba despre sport, despre baschet, și ceea ce ne dorim noi este să oferim campioanei o replică foarte foarte bună. Am construit o echipă care crește de la meci la meci, care a reprezentat România în cupele europene, și sperăm să o facem și mai bine în sezonul următor. Publicul a fost al șaselea jucător și, când fetele aveau mai multă nevoie, ne-a ridicat și ne-a purtat spre victorie”, a declarat directorul CSM Constanța, Andrei Talpeș