Echipa pregătită de Cristian Imhoff și Răzvan Parpală nu a reușit să facă surpriza în duelul cu SCMU Craiova
După o dublă victorie spectaculoasă împotriva formațiilor din București, Dinamo și Steaua, CSM Constanța nu a reușit să mai facă o surpriză în Bănie. Voleibaliștii pregătiți de Cristian Imhoff și Răzvan Parpală au cedat clar în fața celor de la SCMU Craiova, în partida disputată sâmbătă, în etapa a 19-a a Diviziei A1. Oboseala acumulată în ultimele zile și-a spus cuvântul și constănțenii au fost învinși cu 3-0.
Oaspeții au intrat slab în meci și au cedat rapid primul set, SCMU Craiova impunându-se cu 25:16. Și-au mai revenit în al doilea parțial, dar tot nu au reușit să le pună probleme oltenilor, 25:18. Ultimul set a fost cel mai echilibrat, însă gazdele l-au câștigat tot fără mari emoții, 25:20. „Ne așteptam să jucăm mai bine, dar băieții au fost foarte obosiți, mai ales că am avut două două deplasări în doar câteva zile”, a spus antrenorul Cristian Imhoff. Înfrângerea a micșorat șansele constănțenilor de a urca în clasament până la finalul sezonului regulat, CSM Constanța având drept obiectiv păstrarea locului 7 până la finalul primei faze a campionatului.
Celelalte rezultate ale etapei: CSM Corona Brașov – U Cluj 3-1, Știința Explorări Baia Mare – Steaua București 3-1, Universitatea de Vest Timișoara – SCM Zalău 0-3, Rapid București – Arcada Galați 3-0, Unirea Dej – Dinamo București 0-3.
Clasament: 1. Corona Brașov 50p, 2. CSM Arcada Galați 44p, 3. Rapid București 43p, 4. SCMU Craiova 36p, 5. Dinamo București 36p, 6. Steaua București 32p, 7. CSM Constanța 28p, 8. SCM Zalău 26p, 9. Știința Explorări Baia Mare 21p, 10. Unirea Dej 13p, 11. Universitatea de Vest Timișoara 4p, 12. U Cluj 0p.