Baschetbalistele antrenate de Alex Olteanu au bifat al 13-lea succes consecutiv, în fața celor de la Rapid București
Cu un parcurs senzațional, cu victorii pe linie, CSM Constanța și-a asigurat primul loc în Liga Națională feminină de baschet cu o etapă înaintea finalului sezonului regulat. Echipa pregătită de Alex Olteanu a devenit campioana primei părți a campionatului din punct de vedere matematic, după ce a obținut al 13-lea succes consecutiv. Constănțencele au învins clar, sâmbătă, pe Rapid București, în Sala Sporturilor, cu 88-52, și au 2 puncte avans față de principala contracandidată, Sepsi Sfântu Gheorghe.
Gazdele au condus din start și-au creat un avantaj liniștitor încă din primul sfert, pe care l-au câștigat cu 32-10. Diferența a continuat să crească și în sfertul secund, chiar dacă antrenorul constănțean a rulat întreg lotul. Giuleștencele au mai recuperat din handicap înaintea de pauză, dar CSM Constanța a intrat la cabine cu un avans considerabil, 48-23. Echipa din orașul de la malul mării a controlat jocul și în sfertul al treilea, la finalul căruia între cele două combatante s-a înregistrat o diferență de peste 30 de puncte, 70-38.
Constănțencele au mai ridicat piciorul de pe accelerație în sfertul final, care a fost ceva mai echilibrat, dar adjudecat tot de lider. În ultima etapă, CSM Constanța merge la Sfântu Gheorghe, pentru un meci special, dar și foarte important pentru gazde, care riscă să piardă și poziția secundă în cazul unui eșec.
Pentru CSM Constanța au punctat: Koizar 19p, Higgins 14p, Podar 12p, Delic 12p, Ghizilă 11p, D. Fota 5p, Croitoru 5p, Vaida 4p, Zivkovic 4p, Godri 2p.
Celelalte rezultate ale etapei: Olimpia Brașov – CSM Târgu Mureș, 66-53, CSM Târgoviște – U Cluj 84-47, Baschet UAV Arad – Sepsi Sfântu Gheorghe 63-47.
Clasament: 1. CSM Constanța 26p, 2. Sepsi Sfântu Gheorghe 24p, 3. FCC Baschet UAV Arad 23p, 4. CSM Târgoviște 19p, 5. U Cluj 19p, 6. Rapid București 16p, 7. Olimpia Brașov 15p, 8. CSM Târgu Mureș 14p.