sâmbătă, martie 22, 2025
spot_img
AcasăSporturiGeorge Buricea: “Mi-am felicitat echipa pentru un sezon european extraordinar!”

George Buricea: “Mi-am felicitat echipa pentru un sezon european extraordinar!”

Antrenorul de la CSM Constanța și-a lăudat elevii pentru că au readus orașul de la malul mării în elita handbalului continental

La capătul unui parcurs european mult peste așteptări, CSM Constanța s-a oprit în grupele principale ale European League, după o “dublă” înfrângere cu Dinamo București. Băieții lui George Buricea nu au reușit să facă o nouă surpriză în fața liderului autoritar al Ligii Naționale și să facă pasul către play-off. Chiar dacă au pierdut clar în ambele manșe, George Buricea și-a felicitat elevii, care au reușit un adevărat miracol și au dus din nou Constanța în elita handbalului continental. La finalul returului din Sala Sporturilor, antrenorul constănțean a explicat unde s-a făcut diferența între cele două formații.

“Nu am reușit să ne luăm revanșa, pentru că am avut din nou foarte multe ratări din poziții de unu la unu cu portarul, ba chiar și de la linia de 7 metri. Este greu să câștigi un astfel de meci așa. Cupara a avut vreo 14 intervențiile, iar de alte 6 ori am trimis în bară sau pe lângă poartă. În plus, din mingiile apărate de Dani Vasile, jumătate au revenit la ei. În aceste condiții, nu ai cum să emiți pretenții.  Au fost mai buni în ambele manșe, au meritat victoria. Un singur aspect: mi-aș fi dorit să am și eu arbitrajul pe care l-au avut ei la București. Din păcate, nu s-a întâmplat. Eu mi-am felicitat jucătorii pentru sezonul extraordinar pe care l-am făcut în Europa. Ne-am depășit cu mult condiția. În campionat suntem pe locul 2, iar noi nu avem decât 16-17 jucători, cu niște juniori pe bancă, în timp ce ei pot să schimbe și să aducă tot ceea ce vor. Ne-am luptat, dar nu a fost vorba de o problemă de determinare și sacrificiu, ci de prea multe ratări. Este foarte greu să începi meciul de la 1-6 și apoi să alergi întruna ca să recuperezi. Cât să reziști? Felicit echipa Dinamo și le urez succes pe mai departe în Europa”, a explicat.

Performanța înregistrată de echipa din orașul de la malul mării este cu atât mai mare cu cât până la duelurile directe a avut rezultate mai bune decât Dinamo. A eliminat finalista ediției precedente, Fraikin Granollers, a câștigat grupa din care a făcut parte în prima fază și a reușit să învingă pe Sporting Lisabona, liderul grupei principale, cu victorii pe linie în meciurile cu Dinamo și Fuchse Berlin.

„Înainte de meciul de la București, în grupa principală noi aveam 2 puncte, Dinamo era la 0 puncte. Înainte de retur, eram la egalitate de puncte. Așa trebuie să privim lucrurile, dacă suntem corecți. Da, am pierdut, dar ne-am bătut pentru fiecare minge, am arătat în multe momente un handbal frumos. Suntem mai puternici și ne este greu să ne batem din trei în trei zile cu un lot mai micuț”, a spus Buricea.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Baschetbaliștii de la CSM Constanța joacă în derby-ul suferinței la Ploiești

0
Echipa pregătită de Valentin Boian luptă în deplasare cu ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii Naționale Fără victorie în ultimele 11 runde, CSM Constanța are...

CS Medgidia speră să debuteze sâmbătă cu dreptul în play-out

0
Elevii lui Gelu Hampu încearcă să aducă cel puțin un punct din deplasarea de la Agricola Borcea, din prima etapă a play-out-ului Seriei a...

Baschetbalistele de la CSM Constanța au pierdut primul duel din play-off cu Rapid

0
Echipa pregătită de Alina Șerban a cedat în partida din deplasare cu giuleștencele, chiar dacă a avut un start foarte bun Play-off-ul Ligii Naționale feminine...

Șoimii din Cernavodă merg la Băneasa să-și ia revanșa

0
Echipa pregătită de de Petre Grigoraș dispută derby-ul județean cu Gloria, în prima etapă din play-out Seriei a 3-a a Ligii a 3-a  După ce...

Voleibalistele de la CSM Constanța dispută sâmbătă al doilea meci cu Rapid București

0
Echipa pregătită de Florin Voinea și Radu Began poate închide duelul cu giuleștencele din turneul pentru locurile 5-8  Aflată la al doilea an pe prima...

Farul Constanța joacă sâmbătă un amical cu porțile închise cu Cerno More Varna

0
Alb-albaștrii vor întâlni vicecampioana Bulgariei pe unul dintre terenurile bazei sportive a Academiei Hagi de la Ovidiu  Pauza competițională datorată meciurilor naționalei României din preliminariile...