Atacurilor furibunde din spațiu public și nenumăratelor plângeri depuse la Federația Română de Baschet și la diferite instanțe judecătorești puse în scenă de Sepsi Sfântu Gheorghe, CSM Constanța le-a răspuns pe teren. Mai întâi, în campionat, unde a încheiat sezonul regulat pe primul loc. Apoi, în Cupa României, unde le-a eliminat pe ardelencele în faza semifinalelor. Și nu oricum, ci chiar în fața suporterilor campioanei, în sala din Sfântu Gheorghe. Constănțencele s-au impus sâmbătă, cu 88-80, și s-au calificat în finală, unde vor lupta pentru trofeu cu CSM Târgoviște.
Ca și în confruntările din campionat, partida a fost echilibrată și cu răsturnări de scor. CSM Constanța a început mai bine, au marcat primele 6 puncte și au construit rapid un avans de 12 puncte. Gazdele au mai recuperat până la finalul primului sfert, încheiat în favoarea constănțencelor, cu 26-21. Sepsi și-a continuat revenirea și în startul sfertului secund, când a preluat pentru câteva secunde conducerea, dar tot elevele lui Alex Olteanu au avut ultimul cuvânt, intrând la vestiare cu 47-45.
Diferența s-a mărit considerabil în sfertul al treilea, controlat clar de CSM Constanța. Echipa din orașul de la malul mării, cu veterana Annemarie Godri-Părău într-o vervă de joc extraordinară, s-au distanțat din nou și au încheiat cu un avans de 10 puncte, 71-61. În sfertul final ardelencele au încercat cu disperare să revină și au reușit să se apropie la o singură lungime, 79-78, când mai erau doar 3 minute și jumătate de joc. Din acel moment, pe teren a mai fost însă o singură echipă, CSM Constanța, care și-a blocat adversara cu o defensivă de fier și a punctat la fiecare ocazie. Și a obținut o victorie fără dubii, care confirmă încă o dată că este noul lider din baschetul feminin românesc.
Au punctat pentru CSM Constanța: Godri-Părău 25p, Higgins 16p, Mărginean 12p, Zivkovic 10p, Ghizilă 7p, Jones 7p, Delic 5p, Irimia 4p, Koizar 3p.
Constănțencele pornesc din postura de mari favorite la câștigarea trofeului în finala cu CSM Târgoviște, programată luni, de la ora 19.00. Campioana sezonului regulat s-a impus în ambele confruntări directe din această ediție, 79-71 și 79-70, în fața formației clasate pe locul 4.