Băieții lui Gică Hagi joacă fără presiune în fieful uneia dintre candidatele la titlu, Rapid București
După un sezon regulat ciudat, cu victorii spectaculoase și surprize neplăcute, Farul Constanța și-a îndeplinit primul obiectiv în Superligă. Campioana României a acces din nou în play-off și poate aborda fără presiune a doua parte a întrecerii interne. Băieții lui Gică Hagi au șanse mici să prindă un loc în cupele europene, ținând cont de diferența față de podiumul clasamentului, dar și de valoare față de echipe care se bat la titlul de campioană. Drept urmare, alb-albaștrii vor lua meci cu meci și vor încerca să scoată cât mai multe puncte și să obțină o clasare cât mai bună. În plus, play-off-ul reprezintă o ocazie perfectă pentru managerul tehnic de a acorda jucătorilor tineri mai multe minute pe teren. Un plan bun pentru pregătirea sezonului viitor, când formația din orașul de la malul mării se va despărți de câțiva jucători ajunși la final de carieră, precum Constantin Budescu, sau care nu au confirmat.
Start în fieful Rapidului
Constănțenii vor debuta în play-off cu un meci de foc, pe terenul celei mai în formă echipe din Superligă. Alb-albaștrii joacă vineri, de la ora 20.30, în deplasare, cu Rapid București, ocupanta locului secund în clasament. În duelurile directe din sezonul regulat, campioana a cedat în deplasare, 1-3, și a încheiat la egalitate, 0-0. Între timp, giuleștenii s-au întărit considerabil, în timp ce Farul este într-o scădere clară. Totuși, toată presiunea este pe umerii bucureștenilor, care nu au voie să facă pași greșiți în lupta pentru titlu cu FCSB, astfel că băieții lui Gică Hagi pot profita, dacă vor rezista atmosferei incredibile creată de fani în Giulești.
Clasament play-off: 1. FCSB 32p, 2. Rapid București 28p, 3. CFR Cluj 27p, 4. Universitatea Craiova 25p, 5. Farul Constanța 22p, 6. Sepsi Sfântu Gheorghe 22p.