marți, martie 18, 2025
spot_img
AcasăSporturiCS Medgidia este pe loc de baraj la jumătatea play-off-ului de promovare

CS Medgidia este pe loc de baraj la jumătatea play-off-ului de promovare

Echipa pregătită de Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga a terminat la egalitate cu CSM Reșița, în ultima etapă a turului 

Handbaliștii de la CS Medgidia au încheiat turul turneului de promovare în Liga Națională pe loc de baraj. Echipa pregătită de Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga a terminat la egalitate, 29-29, cu CSM Reșița, în partida disputată duminică, în Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei”, și se află pe poziția a 4-a în clasament, cu 7 puncte.

Partida a fost echilibrată, cu ambele echipe succedându-se conducere pe tabela de marcaj în prima repriză. Gazdele au început mai bine, au avut avantaj mai tot timpul, dar reșițenii au întors situația și s-au distanțat la două lungimi, 11-9. În ultimele minute înainte de pauză, CS Medgidia a revenit și a recuperat deficitul, astfel că la cabine s-a intrat la vestiare la egalitate, 13-13.

Scenariul s-a repetat și la reluare, timp de un sfert de oră, fiecare formației trecând pe rând în avantaj. Apoi, încurajați de un public numeros, elevii antrenorilor Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga au reușit să ia un avans de două goluri, care s-a menținut până aproape de final. Ultimele minute au fost dramatice, trecându-se de la extaz la agonie. Oaspeții au marcat de două ori consecutiv și au restabilit egalitatea, dar echipa din Medgidia a trecut din nou în față. Soarta partidei s-a decis la ultima acțiune a jocului, reșițenii reușind să înscrie chiar înainte de a se auzi sirena de final.

Pentru CS Medgidia urmează duelul cu CSM București, din al doilea tur al Cupei României, programat miercuri, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei”. Apoi, un meci extrem de important, sâmbătă, tot pe teren propriu, de la ora 18.00, cu CSM Oradea, una dintre contracandidatele la promovare.

Au punctat pentru CS Medgidia: Moroșanu 6g, Kasai 5g, Urdă 5g, Munteanu 4g, Mureșeanu 3g, Hodorogea 2g, Bida 1g, Anca 1g, Becheru 1g, Popa 1g.

Celelalte rezultate ale etapei: CSM Alexandria – CSM Oradea 38-31, CSO Teutonii Ghimbav – CSM Odorheiul Secuiesc 31-31. CSM Făgăraș a stat. Clasament: 1. CSM Odorheiul Secuiesc 16p, 2. CSM Alexandria 12p, 3. CSM Făgăraș 10p, 4. CS Medgidia 7p, 5. CSM Oradea 7p, 6. CSM Reșița 4p, 7. CSO Teutonii Ghimbav 4p.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Rezultate interesante în prima etapă din Liga a V-a din acest an

0
Lupta pentru promovare în Seria Nord s-a încins, după egalul liderului Litoral Sport Corbu, în timp ce Gloria Albești și Viitorul Cobadin 2 conduc...

Cadetele de la CSM Constanța continuă lupta pentru un loc la turneul final

0
Fetele antrenate de Bianca Cojocaru și Alexandra Trică vor participa la a doua fază semifinală a Campionatului Național de volei  Voleibalistele de la CSM Constanța...

Rezultate spectaculoase pentru micii sportivi de la CS Medgidia la lupte și Kickboxing

0
Reprezentanții clubului din Medgidia au urcat pe podium la competițiile desfășurate săptămâna trecută în țară și peste hotare Finalul săptămânii trecute a adus trofee și...

Tricolorii lui George Buricea au bifat primul succes în preliminariile Euro 2026

0
Cu 6 jucători de la CSM Constanța pe teren, naționala masculină de handbal a României a învins reprezentativa Israelului Naționala masculină de handbal a României...

Victorii pe linie pentru favorite în Liga a IV-a

0
Toate echipele din partea superioară a clasamentului au ieșit învingătoare din meciurile disputate în etapa a 21-a Disputată sâmbătă, etapa a 21-a a Ligii a...

Fetele de la Farul Constanța s-au impus clar la Cluj

0
Liderul Superligii a marcat de trei ori în fieful ardelencelor, în etapa a 3-a din play-off Campioana României, Farul Constanța, își continuă parcursul fără înfrângere...