Băieții lui Gică Hagi au ratat câteva ocazii uriașe prin Louis Munteanu, în timp ce gazdele au avut două goluri anulate după decizii controversate
Campioana României, Farul Constanța, și-a păstrat invincibilitate în duelurile cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în fața căreia nu a mai pierdut din 2021. Dar băieții lui Gică au ratat șansa de a face un pas important în lupta pentru un loc pe podium Superligii, încheind la egalitate 1-1, în partida disputată vineri, în deplasare, în etapa a 3-a din play-off. Alb-albaștrii au ratat câteva ocazii uriașe, dar au și tremurat, după ce gazdele au avut două goluri anulate, în urma unor decizii controversate luat de arbitru Andrei Chivulete. În plus, portarul Alex Buzbuchi a fost din nou cel mai bun jucător al constănțenilor, cu câteva intervenții salvatoare.
Prima repriză le-a aparținut ardelenilor, care au controlat jocul, dar prima mare ocazie a apărut după jumătate de oră la poarta gazdelor, fiind irosită de Louis Munteanu. Ardelenii au trimis totuși balonul în plasă în minutul 40, prin Oroian, însă reușita a fost anulată pentru un presupus fault în atac, stârnind furia fanilor din tribune. Cu un minut înainte de pauză, Louis Munteanu a deschis scorul printr-un șut superb, de la 20 de metri. Bucuria oaspeților a durat câteva zeci de secunde, prin Safranko, iar la vestiare s-a intrat la egalitate.
A doua jumătate a meciului a fost una nebună, ambele echipe căutând lovitură de grație. Gazdele au înscris în minutul 58, prin Dumitrescu, dar golul a fost din nou anulat, pentru ofsaid îndoielnic. Cu 10 minute înainte final, Louis Munteanu a primit un cadou de la Florin Ștefan, a rămas singur cu portarul, dar a trimis în bară. Același Louis Munteanu a mai scăpat o dată pe contraatac, însă diagonala sa a trecut pe lângă poartă. De partea cealaltă, Alex Buzbuchi a închis poarta cu câteva parade spectaculoase, astfel că scorul a rămas neschimbat până la final.
Au jucat pentru: Buzbuchi – M. Popescu, Larie, Dănuleasa (64 Sîrbu) – Dussaut (14 Gustavo), Queiros (74 Nedelcu), Grameni, Ganea – Grigoryan (46 Vînă), L. Munteanu, Cojocaru (46 Rivaldinho).