Echipa pregătită de Alex Olteanu joacă în fața propriilor fani primul meci din finala Ligii Naționale cu FCC Baschet UAV Arad
Baschetul constănțean se află în fața unui moment istoric: cucerirea primului titlu de campioană. Fetele de la CSM Constanța încep asaltul final asupra trofeului suprem din Liga Națională, la capătul unui sezon în care au demonstrat că formează cea mai bună echipă din campionat. Elevele antrenorului Alex Olteanu, care și-au adjudecat primul trofeu al sezonului, Cupa României, mai au de trecut un singur hop, finala cu FCC Baschet UAV Arad, în care sunt cotate cu prima șansă la victorie. Câștigătoarea se decide după sistemul „cea mai bună echipă din cinci meciuri”, iar primul duel este programat luni, de la ora 19.00, în Sala Sporturilor din Constanța, intrarea fiind liberă.
Gazdele sunt favorite din toate punctele de vedere, primul fiind avantajul terenului propriu și al publicului, care le-a sprijinit pe tot parcursul campionatului. Pe plan sportiv, CSM Constanța are un ascendent clar în fața arădencelor. Echipa din orașul de la malul mării a încheiat sezonul regulat pe primul loc al clasamentului, în timp ce adversarele au terminat pe ultima treaptă a podiumului. Constănțencele s-au impus în toate cele patru meciuri directe din actualul sezon, de două ori în Cupa României, 74-71 și 89-59, și de două ori în sezonul regulat, 87-79 și 78-62. În plus, un eventual meci decisiv, se va disputa în Sala Sporturilor din Constanța.
„Finala cu Arad va fi una complicată și dificilă. După părerea mea, primele patru clasate din acest sezon au fost foarte apropiate valoric. Sper să se umple Sala Sporturilor, pentru că este ceva special pentru Constanța, o finală pentru titlu, și avem nevoie de public, care să ne împingă de la spate”, a explicat antrenorul Alex Olteanu. „Îmi doresc mult să câștigăm finala, acesta a fost obiectivul nostru încă de la startul sezonului. Nu știu dacă vom putea învinge în minimum de meciuri, dar vom lua fiecare joc în parte și vom da totul pe teren”, a adăugat veterana Annemarie Godri-Părău. „Arad a scos din cursă campioana en-titre, Sepsi Sfântu Gheorghe, și este o echipă de tradiție din baschetul feminin românesc. Nu va fi ușor, dar avem alături de noi publicul, care a fost mereu al șaselea jucător”, a completat directorul CSM Constanța, Andrei Talpeș.