Sportivul antrenat de Daniel Asaftei și Cătălin Cășaru a urcat pe ultima treaptă a podiumului în proba de submission
Ștefan Orza a cucerit prima medalie la Campionatul Mondial de kempo, care are loc în Antalya, în Turcia. Sportivul de la CSM Constanța a urcat pe ultima treaptă a podiumului în proba de submission, după un parcurs spectaculos. Elevul antrenorilor Daniel Asaftei și Cătălin Cășaru a întâlnit adversari de top, obținând trei victorii împotriva unor participanți din Turcia, Algeria și Suedia. În semifinale, constănțeanul s-a duelat cu un reprezentant al Iranului, iar lupta a fost extrem de echilibrată, fiind nevoie de o repriză de prelungiri. Din păcate, asiaticul s-a impus la final cu un singur punct și i-a oprit lui Ștefan Orza drumul spre titlul mondial.
Sportivul de la CSM Constanța va intra din nou în luptă sâmbătă, în probele de full contact și knockdown, probe mixte care îmbină atât loviturile de braț și picior, cât și proiectările și lupta la sol. Luptătorul în vârstă de 23 de ani speră să-și confirme valoare și în aceste probe și să urce din nou pe podium.