Elevii lui Petre Grigoraș s-a impus în duelul cu Progresul Fundulea și au urcat pe locul 2 în clasamentul play-out-ului Seriei a 3-a
Cu trei etape înainte de finalul sezonului, Axiopolis Cernavodă și-a asigurat matematic menținerea în Liga a 3-a și a urcat pe poziția secundă a play-out-ului Seriei a 3-a. Echipa pregătită de Petre Grigoraș și-a atins obiectivul în urma succesului obținut miercuri, pe stadionul „Ideal” din Cernavodă, în fața celor de la Progresul Fundulea, în runda a 7-a. Șoimii s-au impus cu 3-1, bifând astfel a cincea victorie din această fază a campionatului.
Partida a început sub semnul echilibrului, dar și a deciziilor de arbitraj ciudate, care au iritat ambele tabere. La una dintre puținele acțiuni la poarta apărată de Sabin Stănciulescu, oaspeții au reușit să deschidă scorul prin Ionuț Voicu, după aproape o jumătate de oră de joc. Axiopolis a reacționat rapid și a egalat în finalul primei reprize, Iulian Carabela înscriind după ce a pătruns prin centrul defensivei adverse, a driblat portarul și a trimis în plasă.
După pauză, Șoimii au preluat controlul jocului, au pus presiune pe apărarea oaspeților și ocaziile s-au înmulțit. La o fază în careul Progresului, Teodor Chirițoiu a fost faultat dur, după un atac întârziat al unui fundaș advers, și centralul a dictat lovitură de pedeapsă în favoarea gazdelor. Mingea trimisă de Iulian Carabela de la punctul cu var a fost respinsă de portar, dar decarul Șoimilor a fost atent și a reluat în poartă. Nervozitatea din tabăra formației din Fundulea i-a adus eliminarea lui Andrei Gulie, iar dominarea elevilor lui Petre Grigoraș s-a accentuat pe final. După o serie de ocazii uriașe, Robert Ursache a stabilit scorul final cu un șut în cros.
Au evoluat pentru Axiopolis: Stănciulescu – Trofim, Ciofu, Osman, Dane – Vieru, Diaby, Carabela – Ursache, Agiveli, Chirițoiu. Au mai intrat: Cocot, Grigore, Pîrîu, Dinu, Sulițanu.
Celelalte rezultate ale etapei: Înainte Modelu – FC Voluntari 2 0-0, Gloria Băneasa – Recolta Gheorghe Doja 1-2. Clasament: 1. Recolta Gheorghe Doja 36p, 2. Axiopolis Cernavodă 32p, 3. Gloria Băneasa 32p, 4. Înainte Modelu 24p, 5. FC Voluntari 2 21p, 6. Progresul Fundulea 21p.
Sursă foto: Victor Cojocaru – Foto Sport