Cu 7 jucători de la CSM Constanța în lot, naționala masculină de handbal a României speră să-și apere în Cehia avantajul minim luat după victoria din tur
Naționala masculină de handbal a României a rămas în cărțile calificării la Campionatului Mondial după primul duel din barajul cu Cehia. La Baia Mare, tricolorii au câștigat la un singur gol diferență, 31-30, dar au avut momente când au surclasat un adversar cu jucători de top. Mai exact, au condus clar timp de 40 de minute și scorul final ar fi putut fi cu totul altul. Însă, George Buricea, aflat la primul meci oficial în postura de selecționer, nu poate face minuni peste noapte. Totuși, jocul a părut să arate altfel față de mandatul lui Xavi Pasqual, mai ales la capitolul atitudine.
Cu cei 7 jucători convocați de la CSM Constanța, echipa pe care o antrenează, George Buricea a adus un suflu nou. Și s-a văzut acest lucru pe teren. După un start echilibrat, România a preluat conducerea și s-a distanțat minut după minut. Drept urmare, la pauză a intrat la vestiare cu un avans de 4 goluri, 15-11. La reluare, Dani Vasile i-a exasperat pe adversari cu paradele sale și tricolorii au zburdat către un neașteptat 22-15. Din acel moment a început căderea, iar lipsa de experiență și parcă un pic de teamă din partea gazdelor au făcut ca cehii să revină și să egaleze pe final. Ultimul reușită le-a aparținut băieților lui George Buricea, care au obținut o victorie de moral înaintea returului programat duminică, în Cehia.
„Când conduci la 7 goluri și câștigi la unul singur ești și abătut, dar și fericit că ai câștigat, mai ales că înainte de meci am auzit doar că România este o echipă foarte slabă și cehii sunt extraordinari. Uite că nu este așa! Am obosit, am făcut și greșeli pe final, dar sunt normale atunci când nu ai jucătorii la antrenament. Dacă îi aveam pe toți, probabil că diferența era de 4-5 goluri. Sunt foarte fericit pentru băieți, pentru că și-au dat sufletul pe teren, așa cum au promis, și au avut momente de handbal superb. Va fi mai greu în Cehia, dar eu spun că vom face un meci mai bun acolo”, a spus George Buricea.
Este clar că avantajul minim nu oferă mari șanse conform calculelor hârtiei, dar tehnicianului în vârstă de 44 de ani a mai obținut o calificare de senzație în acest sezon pe teren străin. Ba chiar a întors rezultat, câștigând cu CSM Constanța în fieful spaniolilor de la Granollers, după ce pierduse în propriul fief, ceea ce a dus echipa din orașul de la malul mării în grupele European League. Așa că speranțe există, chiar dacă este clar că George Buricea are mult de muncă până când jocul tricolorilor va arăta așa cum își dorește.
Ce au făcut jucătorii de la CSM Constanța în duelul cu Cehia: Dani Vasile 6 intervenții, Ionuț Nistor 3g, Alexandru Andrei 3g, Andrei Drăgan 1g, Călin Căbuț 1g, Liviu Caba, folosit doar în apărare, Gabi Ilie, nu a prins foaia de joc. Principalul marcator al României a fost Demis Grigoraș, cu 9g, secondat de Iosif Buzle și Cătălin Dedu, cu câte 5g.