Echipa pregătită de Petre Grigoraș a cedat în derby-ul din play-out Seriei a 3-a a Ligii a 3-a, chiar dacă și-a creat mai multe ocazii de a marca
Fără emoții pe finalul primului sezon în Liga a 3-a, Axiopolis Cernavodă a disputat sâmbătă meciul care putea să o aducă la un singur punct de primul loc în clasamentul play-out-ului Seriei a 3-a. Elevii lui Petre Grigoraș au jucat în fieful liderului Recolta Gheorghe Doja, în etapa a 8-a, și sperau să continue parcursul excelent din această fază a campionatului cu un nou succes. Șoimii și-au creat numeroase ocazii de a marca, dar au cedat cu 2-0 la capătul unei partide cu trei cartonașe roșii.
Prima repriză a fost una liniștită, în care s-a jucat doar pe teren, iar gazdele au intrat la cabine cu un avans minim, 1-0, prin golul reușit de Vlad Suciu. La reluare, atmosfera s-a tensionată, mai ales că gazdele au rămas în inferioritate numerică, pe fondul unui joc dur. Gesturile agresive, cuvintele dure și lipsa de fair-play și-au făcut apariția atât în tribune, cât și pe banca tehnică a Recoltei. Drept urmare, s-a ajuns la tensiuni între staff-urile tehnice ale celor două echipe, iar antrenorul oaspeților, Petre Grigoraș, a fost eliminat. Mai mult, pe teren s-a restabilit egalitatea numerică, după eliminarea lui Teodor Chirițoiu. Gazdele au mai înscris o dată, prin Costin Anton, dintr-o fază fixă, stabilind astfel scorul final. Cele mai importante ocazii ale Șoimilor de a marca le-au aparținut Iulian Carabela, Robert Ursache, Dragoș Grigore și Victor Alecu.
Pentru Axiopolis Cernavodă au evoluat: Micu – Dane, CIofu, Osman, Trofim – Vieru, Yaya, Carabela – Chirițoiu, Agiveli, Ursache. Au mai intrat: Dinu, Cocot, Grigore, Alecu.
Celelalte rezultate ale etapei: FC Voluntari 2 – Gloria Băneasa 0-1, Progresul Fundulea – Înainte Modelu 0-0. Clasament: 1. Recolta Gheorghe Doja 39p, 2. Gloria Băneasa 35p, 3. Axiopolis Cernavodă 32p, 4. Înainte Modelu 25p, 5. Progresul Fundulea 22p, 6. FC Voluntari 2 21p.
Sursă foto: Victor Cojocaru – Foto Sport