miercuri, septembrie 11, 2024
spot_img
AcasăSporturiFarul își joacă ultima șansă la podium cu Universitatea Craiova

Farul își joacă ultima șansă la podium cu Universitatea Craiova

Alb-albaștrii trebuie să câștige în fața oltenilor pentru a rămâne în cursă pentru loc 3 în actualul sezon al Superligii

Ieșită din lupta pentru locul 2, Farul Constanța își face totuși calculele pentru ultima treaptă a podiumului Superligii. Băieții lui Gică Hagi au șanse matematice, care pleacă din start de la condiția de a câștiga ultimele două meciuri din play-off. Primul este programat luni, de la ora 20.30, pe teren propriu, chiar în fața rivalei la poziția a treia, Universitatea Craiova, în etapa a 9-a. Un succes al alb-albaștrilor i-ar aduce la doar 2 puncte în spatele oltenilor, cu o singură rundă rămasă de disputat. Una în care constănțenii ar fi obligați să câștige în fieful celor de la CFR Cluj și să spere că Universitatea Craiova nu va învinge în Bănie pe Sepsi Sfântu Gheorghe.

Un scenariu posibil până urmă, dar totul se leagă de duelul direct de pe arena centrală a Academiei Hagi. Calculele hârtiei sunt amestecate și niciuna dintre echipe nu pare favorită. Dacă ne uităm la clasament și la forma de moment, oaspeții au prima șansă. Dar Farul i-a învins pe olteni în toate cele trei întâlniri din actualul sezon al Superligii. În plus, pentru unii dintre jucătorii fostei campioane, în frunte cu Louis Munteanu, va fi ultima apariție în fața propriilor fani în tricoul alb-albastru, urmând să plece la finalul campionatului.

Totodată, băieții lui Gică Hagi trebuie să mai șteargă din imaginea dezastruoasă lăsată după înfrângerea drastică din etapa trecută, în fața celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Și, cum ultima impresie contează, un succes cu Universitatea Craiova ar veni la pachet cu o reconciliere cu fanii. Managerul tehnic al constănțenilor nu-i va putea folosi pe Ionuț Larie, Ionuț Cojocaru și Tudor Băluță, toți accidentați.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Fetele de la CSM Constanța joacă finala mică de la Sio Cup

0
Baschetbalistele antrenate de Alex Olteanu au pierdut primul joc de la puternicul turneu de verificare din Ungaria Aflată în plină pregătire pentru debutul noului sezon...

Palmares spectaculos pentru sportivele de la CSM Constanța la Mondialele de sambo pe plajă

0
Cele două sportive de la CSM Constanța prezente la Campionatele Mondiale de sambo pe plajă, desfășurate în orașul marocan Casablanca au revenit acasă cu câte...

Proiectul de viitor al triatlonului românesc dă rezultate la cel mai înalt nivel

0
Noua generație de sportivi din strategia dezvoltată de Federația Română de Triatlon a obținut performanțe remarcabile pe plan european, confirmând pașii făcuți către realizarea...

Concluzii la finalul sezonului estival 2024: Cele mai căutate stațiuni au fost Mamaia, Eforie...

0
În 2024, rezervările pentru vacanța de vară în România au crescut în medie cu 3,8% la nivel național, față de perioada similară a...

Medalii strălucitoare pentru micii șahiști de la CSM Constanța la Naționalele pe echipe

0
Micii șahiști de la CSM Constanța, pregătiți de Iulian Mihailov și Marcel Ciubotariu, au obținut rezultate excelente la Campionatele Naționale pe echipe de copii...

„Peluza Marină”, protest la adresa conducerii Farului

0
Fanii constănțeni sunt revoltați din cauza vânzărilor de jucători către rivalele din Superligă  Transferurile din ultimele zile de Farul Constanța au încins relația dintre galerie...