Alb-albaștrii au fost zdrobiți în fieful celor de la CFR Cluj în ultima etapă din Superligă
Cu un singur punct obținut în ultimele patru meciuri, Farul Constanța a încheiat sezonul pe locul 4 în Superligă. O clasare decentă, umbrită însă de rezultatele din finalul play-off-ului. Cel din deplasarea de la CFR Cluj a reprezentat un nou șoc pentru fanii Farului. Un 1-5 umilitor, care s-a conturat încă din debutul jocului, când alb-albaștrii au părut pierduți pe teren. De altfel, în minutul 22 era deja 3-0, după golurile marcate de Deac, Tachtsidis și Muhar, iar până la pauză gazdele au mai punctat încă o dată o dată prin Birligea. Noroc că echipa pregătită de Dan Petrescu a lăsat-o mai moale până la pauză, iar Cristi Ganea a reușit să schimbe tabela de marcaj și în dreptul constănțenilor. Scorul final a fost stabilit de Otele, cu câteva minute înainte ca arbitrul să pună capăt chinului oaspeților.
Drept urmare, Farul nu va juca în cupele europene, fiind semnale că UEFA va acorda câștigătoarei Cupei României, Corvinul Hunedoara. În plus, Gică Hagi va fi nevoit să facă multe schimbări în lot pentru următorul sezon, palmaresul din ultimele patru runde arătând cât de mari sunt problemele din jocul echipei sale. Cele 14 goluri primite reprezintă un adevărat record negativ pentru o formație care câștiga titlul de campioană în ediția precedentă cu un joc încântător.
Au evoluat pentru Farul: Buzbuchi – Sîrbu, M.Popescu, Gustavo, Ganea (75 Doicaru) – Vînă (46 Casap), Queiros, Grameni (67 N.Popescu) – Grigoryan (46 Rivaldinho), L.Munteanu, Andronache (67 Dănuleasă).