Proaspătă câștigătoare a titlului de campioană în Superligă, Farul Constanța dă patru jucătoare la naționala României. Ana Maria Stanciu, Ioana Bortan, Olga Iordăchiuși și Florentina Istrate au fost convocate la reprezentativa tricoloră pentru „dubla” cu Bulgaria din Campionatul European din 2025. Primul meci este programat pe 31 mai, de la ora 19.00, pe stadionul „Arcul de Triumf” din București, returul fiind programat pe 4 iunie, tot de la ora 19.00, la Sofia.
După primele două etape, tricolorele se află pe primul loc, cu maximum de puncte, grație victoriilor obținute cu Armenia, 5-0 în deplasare, și Kazahstan, 1-0 pe teren propriu. România este urmată în clasament de Armenia și Bulgaria, cu câte 3 puncte, și Kazahstan, cu 0 puncte.










