miercuri, octombrie 9, 2024
spot_img
AcasăSporturiEtapa decisivă în lupta pentru trofeul de campioană în Liga a IV-a

Etapa decisivă în lupta pentru trofeul de campioană în Liga a IV-a

Penultima etapă a sezonului, programată sâmbătă, va lămuri cine va câștiga titlul județean și va juca barajul pentru promovarea în Liga a 3-a 

Soarta titlului de campioană județeană în actual sezon al Ligii a IV-a se va decide sâmbătă, când este programată etapa a 33-a, penultima din această ediție. Lupta din fruntea clasamentului este strânsă, cu liderul CS Medgidia având un avans de două puncte față de celelalte echipe de pe podium, Sparta Techirghiol și CS Agigea. Totuși, echipa antrenată de Gelu Hampu poate scăpa de emoții încă din această rundă. Tot ce trebuie să facă este să învingă în duelul de pe teren, cu Portul Constanța și practic își asigură primul loc, indiferent de celelalte rezultate. Și asta pentru că în ultima etapă joacă pe terenul „lanternei roșii” CS Eforie, formație pentru care simpla prezența a jucătorilor la meciuri a devenit o provocare.

Partida cu „portuarii” nu se anunță ușoară, ținând cont că oaspeții au avut evoluție bună în partea a doua a sezonului, iar „gurile rele” spun că vor fi puternic motivați de contracandidatele echipei din Medgidia. De altfel, ocupanta locului secund, Sparta Techirghiol, stă la pândă, așteptând un pas greșit, care să-i permită să urce pe primul loc. Elevii lui Mihai Bălău au un meci ușor sâmbătă, pe teren propriu, cu ultima clasată, CS Eforie, și nu au cum să rataze victoria. În schimb, CS Agigea, aflată pe ultima treaptă a podiumului, are o misiune dificilă în fieful celor de la Viitorul Hârșova, care se luptă pentru locul 4. Iar pentru a rămâne în cursă pentru șefia clasamentului, echipa pregătită de Cristian Drăgulin nu are decât varianta victoriei.

Nici Viitorul Hârșova nu-și permite să piardă puncte, ținând cont că rivalele în duelul pentru locul 4 par să aibă adversari facili. Viitorul Cobadin merge pe terenul unei formații din subsolul clasamentului, Farul Tuzla, Poseidon Limanu primește vizita penultimei clasate, Viitorul Pecineaga, iar CS Năvodari are prima șansă la victorie în deplasarea de la Lumina.

Meciurile etapei – sâmbătă, ora 13.00: CSO Ovidiu – Danubius Rasova, Victoria Cumpăna – Știința ACALAB Poarta Albă, CS Medgidia – Portul Constanța, Poseidon Limanu – Viitorul Pecineaga, Sparta Techirghiol – CS Eforie, Viitorul Hârșova – CS Agigea, Farul Tuzla – Viitorul Cobadin, CSO Murfatlar – CSC Mihail Kogălniceanu, CS Lumina – CS Năvodari.

Clasament: 1. CS Medgidia 79p (32m), 2. Sparta Techirghiol 77p (32m), 3. CS Agigea 77p (32m), 4. Viitorul Cobadin 62p (32m), 5. Viitorul Hârșova 62p (32m), 6. Poseidon Limanu 60p (32m), 7. CS Năvodari 59p (32m), 8. Danubius Rasova 49p (32m), 9. CSO Murfatlar 48p (32m), 10. Portul Constanța 46p (32p), 11. Victoria Cumpăna 46p (32m), 12. CSO Ovidiu 38p (31m), 13. CS Lumina 34p (32m), 14. CS Mihail Kogălniceanu 26p (32m), 15. Știința ACALAB Poarta Albă 20p (31m), 16. Farul Tuzla 16p (32m), 17. Viitorul Pecineaga 11p (32m), 18. CS Eforie 9p (32m).

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Derby pentru primul loc în Liga a IV-a în etapa de marți

0
CS Agigea și Sparta Techirghiol se duelează în meci direct pentru șefia clasamentului Reprogramată din cauza condițiilor meteo nefavorabile de săptămâna trecută, etapa a 9-a...

Start de cinci stele în noul sezon european: CSM Constanța – Ystads IF!

0
Handbaliștii de la CSM Constanța joacă marți, în Sala Sporturilor, primul meci din grupele actualei ediții a European League Vicecampioana României, CSM Constanța, debutează marți...

SURPRIZĂ URIAȘĂ! Un jucător de la Farul, convocat de urgență la naționala României!

0
Mijlocașul Victor Dican a fost chemat de selecționer Mircea Lucescu, fiind al doilea jucător al alb-albaștrilor în cantonamentul tricolorilor, alături de atacantul Denis Alibec Selecționerul...

Farul Constanța este noul lider la Superligii feminine

0
Campioana României a urcat pe primul loc după 7 etape disputate din actualul sezon  Neînvinsă în actuala ediție a Superligii feminine de fotbal, Farul Constanța...

Bronz european pentru halterofila de la CSO Ovidiu, Ioana Țurcanu

0
Sportiva de la CSO Ovidiu, Ioana Țurcanu, a cucerit o medalie de bronz la a zecea ediție a Cupei Confederației Uniunii Europene la haltere,...

Liderele celor trei serii din Liga a V-a continuă cu victorii pe linie

0
AS Litoral Corbu, Gloria Albești și Viitorul Cobadin 2 au punctaj maxim după primele 6 runde Disputată duminică, etapa a 6-a a Ligii a V-a...