Elevii antrenorului Liviu Ștefan s-au impus în finală în fața celor de la Rapid București
Farul Constanța a bifat al doilea trofeu la nivel juvenil din acest sezon. După titlul de campioană cucerit de juniorii sub 18 ani, a venit rândul colegilor mai mici, cu vârsta sub 16 ani, să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Echipa pregătită de Liviu Ștefan a câștigat joi trofeul Cupei Elitelor, impunându-se în fața celor de la Rapid București. Partida, disputată la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, a fost decisă de golurile marcate în prima repriză de Matei Cerchez și Ricardo Căldăraru. Mijlocașul constănțean Ianis Podoleanu a fost desemnat cel mai bun jucător al finalei. Datorită acestui succes, Farul va lupta pentru încă un trofeu, Supercupa României, împotriva campioanei de la această categorie de vârstă, Universitatea Cluj.
Pentru Farul au evoluat: Barbu – Gheorghe (85 Bituleanu), Căldăraru, D. Dragomir, Tînjală – Telehoi (55 Popeșteanu), Podoleanu, Oancea (85 Budescu) – Avrămescu, Pătru (85 Goncear), Berchez (71 Mihai).