miercuri, septembrie 11, 2024
spot_img
AcasăPonturi de vacanțăCalatoriiVacanța este mai frumoasă pe litoralul de acasă!

Vacanța este mai frumoasă pe litoralul de acasă!

  • Alergăm după roșiile românești, căutăm salamul, magiunul, brânzeturile tradiționale românești, preferăm puii crescuți în gospodăriile locale și hamsiile din Marea Neagră, dar când vine vorba de vacanțe, lăsăm deoparte sentimentul de apartenență carpato-danubiano-pontică și zburăm în toate cele 4 zări. Ce-ar fi să ne aducem aminte de comorile din curtea noastră, și să ne mândrim și noi cu ele, așa cum fac Regele Charles și Charlie Ottley? Ce-ar fi dacă am alege mai mult TURISMUL INTERN, și am încuraja astfel economia locală? Oare n-ar fi mai bine pentru noi toți?

După mulți ani de pauză, Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a reluat zilele trecute seria mega-infotrip-urilor pe litoralul românesc, în parteneriat cu patronatele din turism, reunite sub umbrela OMD Judetul Constanța. Aproape 300 agenți de turism și 50 jurnaliști au fost prezenți pe litoralul românesc, în cadrul Mega Infotrip-ului Litoral 2024, organizat în perioada 29 mai – 2 iunie.

„Nu se poate fără litoralul românesc, chiar dacă sunt români care vor să meargă și în alte părți, foarte bine, e frumos, dar noi am crescut cu gândul la vacanța mare și la vacanța mare ne duceam pe litoralul românesc și atât cât vom fi, vom susține litoralul românesc din toată inima!”, a declarat Adi Voican, vicepreședinte ANAT.

„Litoralul românesc oferă multe noutăți, au apărut noi investiții, multe hoteluri au fost renovate în ultimii ani, plajele sunt lărgite spre sud până la Eforie Sud (inclusiv), iar tarifele sunt pentru toate buzunarele. Mega-infotripul care reunește agenți de turism și jurnaliști va deveni o tradiție anuală. Intenția este ca tot litoralul românesc sa devină un produs turistic unitar și să fie mult mai bine promovat”, au declarat reprezentanții ANAT.

Stațiunile preferate de turiștii români sunt, în ordine: Mamaia și Mamaia Nord, Eforie Nord, Venus, Neptun-Olimp, Jupiter, Saturn, Cap Aurora, Costinești, Vama Veche, Eforie Sud, Techirghiol, Mangalia. Sudul litoralului, dedicat mai ales familiilor cu copii, este o zonă care crește de la an la an.

Hotelurile cu servicii all inclusive sunt preferate de familiile cu copii, în acest moment existând pe litoral 51 de hoteluri de acest tip, cu 23.746 de locuri de cazare, în creștere cu 28% față de anul trecut. Sunt opt hoteluri de 5*, 81 de 4*, 210 de 3*, 73 de 2* și 15 de 1*.

De la an la an, posibilitățile de distracție sunt tot mai numeroase, pentru întreaga familie. Dacă vă plictisiți de plajă, vă puteți bucura de spectacolul oferit de Delfinariu și noua sa vedetă, puiul de delfin. Puteți vizita muzeele, sau vă puteți distra în parcurile de aventură din sudul Litoralului. Puteți opta pentru Telegondola Mamaia, Satul de Vacanță, croaziere pe mare. Terasele cu peşte şi fructe de mare din Portul Tomis vă așteaptă cu tot felul de delicii gastronomice, iar la final puteți admira o priveliște incredibilă asupra mării și orașului, din roata panoramică. Lucrările la Cazino, bijuteria  art-nouveau a Constanței, vor fi gata în curând și vor dezvălui o imagine senzațională a clădirii-simbol a orașului.

Orașele antice Tomis (Constanța) și Callatis (Mangalia) prind vara un aer boem, ce te îndeamnă la plimbări lungi în care să admiri străduțele tot mai cochete.

De asemenea, sunt tot mai numeroase concertele, festivalurile, petrecerile în cluburi sau pe plajă, dar şi multe competiţii sportive, care atrag către litoral un număr tot mai mare de turişti şi vizitatori, români și străini.

Apă și aer, două repere importante ale litoralului românesc

Pentru cei ce își doresc o experiență spectaculoasă, Aeroportul Internațional Tuzla propune o călătorie uimitoare cu avionul sau elicopterul, pentru a vedea împrejurimile dintr-o altă perspectivă. Litoralul românesc, cu toate stațiunile sale, de la Mamaia care se reinventează, la neconvenționala Vama Veche sau uimitoarea Delta Dunării, cetatea Histria sau Adamclisi, sunt câteva dintre cele mai interesante locuri care pot fi admirate in timpul zborului la joasă altitudine. Programul de zbor este flexibil, în funcție de preferințele dvs., la răsărit sau în timpul unui apus romantic. Prețurile ajung de la 100 euro la 1500 euro sau mai mult, în funcție de timpul de zbor.

Fie soare, ploaie, sau vânt, o croazieră din Portul turistic Mangalia reprezintă o experiență unică. Veți afla informații inedite despre această parte a Dobrogei și vă veți simți ca un explorator genovez, în căutare de noi teritorii.

„Pentru noi, cel mai important este că am lucrat împreună, ANAT şi Patronatele hoteliere şi OMD-urile de pe Litoral, la acest Proiect. Este primul proiect împreună, şi următoarele vor fi mai bune şi mai eficiente. Vrem să arătăm că Litoralul, deşi „atacat” de mulţi, este mult mai bun decât percep sau susţin anumite voci! Avem multe de rezolvat: plaje, parcări, agrement, dar împreună vom reuşi!”, a declarat Alin Burcea, preşedinte ANAT.

Mulțumiri pentru experiența inedită: RAS Aeroport Tuzla, ANAT – Asociația Națională a Agențiilor de Turism, BIBI Touroperator.

Sursa foto: ANAT, Ovidiu Oprea, Traian Bădulescu.

Citește și: Peste 4000 unități de cazare pregătite să primească turiști pe litoral, în sezonul 2024

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Fetele de la CSM Constanța joacă finala mică de la Sio Cup

0
Baschetbalistele antrenate de Alex Olteanu au pierdut primul joc de la puternicul turneu de verificare din Ungaria Aflată în plină pregătire pentru debutul noului sezon...

Palmares spectaculos pentru sportivele de la CSM Constanța la Mondialele de sambo pe plajă

0
Cele două sportive de la CSM Constanța prezente la Campionatele Mondiale de sambo pe plajă, desfășurate în orașul marocan Casablanca au revenit acasă cu câte...

Proiectul de viitor al triatlonului românesc dă rezultate la cel mai înalt nivel

0
Noua generație de sportivi din strategia dezvoltată de Federația Română de Triatlon a obținut performanțe remarcabile pe plan european, confirmând pașii făcuți către realizarea...

Concluzii la finalul sezonului estival 2024: Cele mai căutate stațiuni au fost Mamaia, Eforie...

0
În 2024, rezervările pentru vacanța de vară în România au crescut în medie cu 3,8% la nivel național, față de perioada similară a...

Medalii strălucitoare pentru micii șahiști de la CSM Constanța la Naționalele pe echipe

0
Micii șahiști de la CSM Constanța, pregătiți de Iulian Mihailov și Marcel Ciubotariu, au obținut rezultate excelente la Campionatele Naționale pe echipe de copii...

„Peluza Marină”, protest la adresa conducerii Farului

0
Fanii constănțeni sunt revoltați din cauza vânzărilor de jucători către rivalele din Superligă  Transferurile din ultimele zile de Farul Constanța au încins relația dintre galerie...