Chiar dacă mai sunt două etape până la finalul sezonului Ligii a V-a, cele trei serii și-au desemnat deja campioanele. În Seria Nord, CS Peștera și-a asigurat matematic primul loc, având un avans de 11 puncte, dar și un meci mai mult disputat față de ocupanta poziției secunde, AS Litoral Corbu. Cele două echipe au mers umăr la umăr în prima parte a campionatului, dar formația din Peștera s-a distanțat clar în retur și a terminat din nou frunte, având dreptul de a evolua în sezonul viitor în Liga a IV-a. La finalul săptămânii trecute, după ultimul meci din campionat disputat pe teren propriu, jucătorii de la CS Peștera au primit trofeul de campioană, festivitatea de premiere fiind oficiată de Primarul Nicoleta Vrabie, președintele Asociației Județene de Fotbal Constanța, Lucian Cîrjă, și secretarul general al forului, Stere Guteanu.
Și Aurora 23 August a câștigat matematic titlul de campioană, în Seria Sud, la capătul unui campionat spectaculos, și va urca în Liga a IV-a. Cinci echipe au fost implicate în lupta pentru primul loc în turul acestui sezon, însă doar jucătorii de la Aurora au reușit să mențină ritmul și în partea a doua a întrecerii. Drept urmare, au 9 puncte avans și un meci mai mult disputat, față de Constructorul Topraisar, aflată de locul 2. Astfel, formația din 23 August a primit trofeul de campioană încă de săptămâna trecută, la ultimul meci pe teren propriu, medaliile fiind înmânate de primarul Mugur Mitran, împreună cu președintele Asociației Județene de Fotbal Constanța, Lucian Cîrjă, și secretarul general al forului, Stere Guteanu.
La finalul acestei săptămâni, vine rândul campioanei din Seria Vest, Gloria Băneasa 2, care a dominat clar acest sezon. Cu un avantaj de 9 puncte în clasament și un meci în plus față, de ocupanta locului secund, Sport Prim Oltina, echipa din Băneasa și-a asigurat șefia clasamentului. Iar sâmbătă, la finalul meciului de pe teren propriu cu AS Ciocârlia, campionii își vor primi trofeul și medaliile și vor sărbători promovarea în Liga IV-a.