Cele două echipe se duelează sâmbătă pentru trofeul competiției, după ce le-au eliminat în semifinale pe Sparta Techirghiol, respectiv CS Lumina
Faza județeană a Cupei României și-a desemnat miercuri finaliste, CS Agigea și Viitorul Cobadin urmând să joace cu trofeul pe masă. Ultimul act al competiției este programat sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul din Techirghiol.
În semifinale, CS Agigea s-a impus în deplasare, în fața celor de la Sparta Techirghiol. Cele două echipe au încheiat sezonul Ligii a IV-a pe podium, la doar două puncte distanță, astfel că se anunța un meci echilibrat. Gazdele au deschis scorul în prima repriză, prin Andrei Ciorbea, dar echipa pregătită de Mihai Bălău a fost egalată după doar câteva minute. George Dămășaru a transformat o lovitură de pedeapsă și a stabilit scorul la pauză. La reluare, oaspeții au preluat conducerea după golul marcat de Cristian Țarălungă, în urma unei lovituri de colț. Gazdele au forțat egalarea, însă elevii lui Cristian Drăgulin au rezistat până la final și au obținut calificarea în finală.
În cealaltă semifinală, CS Lumina a primit vizita celor de la Viitorul Cobadin, oaspeții plecând cu prima șansă la victorie. În ciuda unei replici curajoase a gazdelor, ocupanta locului 4 din Liga a IV-a și-a respectat statutul de favorită și s-a impus cu 5-2. Pentru Viitorul Cobadin au marcat Adelin Cristea care a reușit un hattrick, Alexandru Săvulescu și George Ștefan.