Puștii antrenați de Marcel Giucăl au încheiat pe locul 5 la turneul „Trofeul Dobrogea Tomitanii”, pentru sportivii cu vârsta sub 8 ani
Micii rugbyști de la CSO Ovidiu, cu vârsta sub 8 ani, au participat, la finalul săptămânii trecute, la etapa din Circuitul Național de minirugby „Trofeul Dobrogei Tomitanii”. Competiția a adus la start peste 600 de sportivi din toată țara, care s-a întrecut la trei categorii U12, U10 și U8. Primele două și-a disputat partidele pe stadionul „Sparta” din Techirghiol, în timp ce mezinii turneului au jucat la Complexul „Marea Neagră” din Eforie Nord.
Cele zece echipe au fost împărțite în două grupe, astfel că fiecare a jucat câte patru meciuri în prima fază a întrecerii. CSO Ovidiu câștigat sâmbătă duelurile cu RC Cristian și CSM-CRS Sibiu și a cedat în duelul cu Warriors Timișoara. Duminică, puștii antrenați de fostul internațional Marcel Giucăl au jucat derby-ul Grupei, cu Șoimii București, fiind învinși de formația care avea în cele din urmă să câștige turneul, după o finală cu timișorenii. Clasată pe locul 3 în grupă, echipa din Ovidiu a jucat un meci de clasament cu Rugby Academy București, în fața căreia s-a impus și a încheiat competiția pe locul 5.
„Sunt foarte mulțumit pentru că cei mici au arătat lucruri bune. Se vede că au învățat câteva elemente tehnice mai dificile, să facă 3-4 pase înlănțuite în drumul către eseu, placaje sau plasamentul pe teren. După competiții, văd unde mai avem de lucrat și ce trebuie să facem pentru a progresa. Pentru că mă interesează în primul rând să evoluăm, nu rezultatele obținute la această vârstă. Sigur, încerc să le insuflu spiritul de luptă și de învingători, dar important este să învețe jocul. Organizarea a fost foarte bună, copiii au avut apă rece, înghețată la final, și s-a jucat în condiții excelente”, a explicat Marcel Giucăl, care a avut la dispoziție 13 jucători pentru acest turneu.
„După încheierea competiției, am mai disputat două jocuri amicale, pentru a le da ocazia celor mai mici, de 5-6 ani să joace, dar și celor care sunt la început. Au lipsit motivat 5 jucători, pentru că este și o perioadă a vacanțelor cu părinții. De altfel, vor avea două săptămâni libere, după care vom face câte un antrenament pe săptămână, în fiecare vineri după-amiază, pe plajă, până la finalul lunii august, când vom reveni cu pregătirea pe stadionul din Ovidiu. Mulțumesc pentru sprijin autorităților locale și conducerii clubului pentru sprijinul acordat și pentru că ne asigură condițiile pentru desfășurarea activității”, a spus fostul internațional, care a fost ajutat de soția sa, fosta campioană olimpică de canotaj, Ioana Badea Giucăl.
Sursă foto: Rugby Toni Vaio