sâmbătă, ianuarie 25, 2025
spot_img
AcasăSporturiMisiune dificilă pentru fetele de la Farul în Liga Campionilor

Misiune dificilă pentru fetele de la Farul în Liga Campionilor

Alb-albastrele vor lupta pentru un loc în play-off, împotriva campioanele din Kosovo și Norvegia, la miniturneul preliminar găzduit de Academia Hagi

Campioană pentru prima oară în istorie în sezonul trecut al Superligii feminine de fotbal, Farul Constanța se pregătește pentru participarea în premieră în Liga Campionilor. Alb-albastrele vor intra în competiție încă din faza preliminară, unde vor avea parte de o misiune dificilă în încercarea de a ajunge în grupe. Fetele antrenate de Raluca Sârghe-Simes și-au aflat adversarele de care trebuie să treacă, în urma tragerii la sorți efectuate vineri, la Nyon, în Elveția.

Astfel, Farul va juca în cadrul unui miniturneu preliminar, care va avea loc la baza sportivă a Academiei Hagi de la Ovidiu. Pe 4 septembrie, constănțencele vor întâlni campioana din Kosovo, KFF Mitrovica, învingătoarea din acest meci urmând să se dueleze cu campioana Norvegiei, Valerenga, pe 7 septembrie, pentru un loc în play-off-ul Ligii Campionilor, ultimul tur înaintea fazei grupelor.

„Din păcate, nu putem spune că am avut o tragere ușoară, urmând să jucăm împotriva unor formații puternice, mai ales campioana Norvegiei, care cred ca este favorita grupei. Noi ne vom juca însă șansa și, așa cum poate nu mulți credeau că vom câștiga titlul din primul an, vom aborda cu încredere fiecare meci. Este o nouă experiență din care, cu siguranță, vom avea de câștigat. Ne bucurăm că vom putea organiza acest turneu pentru că suporterii Farului meritau să vadă la Constanța partide de acest nivel, iar sprijinul lor a fost mereu important pentru echipă”, a spus vicepreședintele clubului constănțean, Tiberiu Curt.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Veste proastă! Construirea efectivă a stadionului din Constanța nu începe nici în acest an!

0
Primarul Vergil Chițac l-a contrazis pe președintele de la Farul Constanța, Gică Popescu, și a anunțat că lucrările va începe cel mai probabil în...

CSM Constanța dispută primul amical al anului fără cinci handbaliști de bază

0
Echipa pregătită de George Buricea întâlnește sâmbătă, la Brăila, pe CSM Focșani  După aproape două săptămâni de la startul pregătirilor pentru a doua parte a...

Axiopolis Cernavodă joacă sâmbătă un amical la baza sportivă a Academiei Hagi

0
Șoimii dispută prima partidă de verificare din acest an împotriva echipei de juniori sub 17 ani de la Farul Constanța  La finalul primei săptămâni de...

Baschetbalistele de la CSM Constanța primesc duminică vizita liderului

0
Echipa pregătită de Alina Șerban și Norbert Kovasch joacă, în Sala Sporturilor, cu ocupanta primului loc în Liga Națională, CSM Târgoviște Aflată pe locul 4...

CS Medgidia dispută sâmbătă primul amical din acest an

0
Echipa pregătită de Gelu Hampu întâlnește, pe stadionul "Iftimie Ilisei" pe CS Aurora 23 August La 10 zile de la reluarea pregătirilor pentru a doua...

Misiune facilă pentru voleibalistele de la CSM Constanța în Sala Sporturilor

0
Fetele antrenate de Florin Voinea și Radu Began dau piept sâmbătă cu ultima clasată în Divizia A1, FC Argeș  Calificată matematic în play-off-ul Diviziei A1...