marți, decembrie 10, 2024
spot_img
AcasăSporturiCampioanele de la CSM Constanța țintesc grupele Euroligii

Campioanele de la CSM Constanța țintesc grupele Euroligii

Elevele lui Alex Olteanu își vor afla adversara din turul preliminar al competiției pe 18 iulie

Campioană în premieră, după ce a dominat cu autoritate baschetul feminin românesc în ultimul sezon, CSM Constanța se pregătește pentru debutul în cea mai puternică întrecere europeană intercluburi, Euroliga. Echipa pregătită de Alex Olteanu a primit miercuri confirmarea oficială a tabloului turului preliminar, pe care trebuie să-l treacă pentru a intra în grupele competiției. Constănțencele au fost repartizate în urna a doua valorică, urmând ca tragerea la sorți, programată pe 18 iulie, adversara să fie desemnată dintre cei trei capi de serie, Basket Landes (Franța), Casademont Zaragoza (Spania) și KSC Szekszard (Ungaria). Turul preliminar se desfășoare în sistem tur-retur, pe 18 și 25 septembrie. Dacă nu va trece în faza următoare a Euroligii, CSM Constanța va merge în grupele EuroCup.

În faza grupelor sunt calificate direct 13 echipe, Fenerbahce (Turcia), Villeneuve d’Ascq-LM (Franța), Valencia Basket Club (Spania), DVTK HUN-Therm Miskolc (Ungaria), Umana Reyer Venezia (Italia), ZVVZ USK Praha (Cehia), KGHM Polkowice (Polonia), Olympiacos SFP (Grecia), CBK Mersin (Turcia), Tango Bourges Basket (Franța), Perfumerias Avenida Salamanca (Spania), Uni Gyor (Ungaria) și Beretta Famila Schio (Italia).

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

CSM Constanța a câștigat la Focșani și a revenit pe podiumul Ligii Naționale

0
Elevii lui George Buricea au trecut peste probleme și au obținut victoria în ultima rundă din turul actualului sezon Cu un lot decimat de accidentări...

Voleibaliștii de la CSM Constanța s-au calificat la turneul semifinal U17 Elită

0
Puștii antrenați de Viorel Prejbeanu țintesc prezența la faza finală a Campionatului Național  Cadeții de la CSM Constanța și-au asigurat prezența la turneul semifinal al...

Sportiva de la CSM Constanța, Sabrina Voinea, a strălucit la Gala Gimnasticii

0
Fata fostei mari campioane Camelia Voinea, cea care o și antrenează, a primit pentru al doilea an consecutiv titlul de cea mai bună gimnastă...

Farul Constanța s-a întors cu un singur punct de la Iași

0
Băieții lui Gică Hagi au condus în Copou, dar au fost egalați și sunt tot mai departe de play-off-ul Superligii  La a doua deplasare consecutivă...

CS Medgidia, învinsă la limită în ultimul meci oficial din acest an

0
Elevii lui Gelu Hampu au cedat în duelul cu Agricola Borcea, după ce au ratat câteva ocazii imense și au fost privați de o...

Fetele de la Farul au făcut spectacol în ultimul meci din acest an

0
Campioana a marcat de 12 ori în duelul cu Atletic Olimpia Gherla și intră în vacanță de pe prima poziție în Superligă  Campioana României, Farul...