În întrecerea masculină, constănțenii au cucerit medaliile de bronz
Desfășurat la Sala UNEFS din București, turneul final Open al Campionatului Național de baschet 3×3 s-a încheiat cu CSM CSU Neptun Constanța pe podium atât la feminin, cât și la masculin. Fetele au avut un parcurs perfect și au câștigat titlul național cu victorii pe linie. În componența Gabriela Irimia, Anisia Croitoru, Bianca Fota și Laura Vaida, formația din orașul de la malul mării au ocupat primul loc în grupă, cu punctaj maxim, 18-12 cu Sportul Studențesc și 22-9 cu CS Universitatea Cluj, și s-a impus în semifinale, 14-11 cu CS Universitatea Arad. Constănțencele au învins fără probleme în finală, 17-12 cu CS Agronomia București, cucerind astfel trofeul, iar Gabriela Irimia a fost desemnată la final MVP-ul turneului.
Și băieții, în componența Vlad Corpodean, Andrei Oprean, Ștefan Gribinic și Vitalie Balan, și-au câștigat grupa, după 21-14 cu CSU UVT Timișoara și 18-16 cu CSU ASE București. Au cedat însă în semifinale, 14-17 cu CSU Știința București-1, astfel că au disputat finala mică a competiției, adjudecându-și medaliile de bronz, în urma victoriei cu 21-16 obținute în fața celor de la CSU Galați.
Ambele echipe de la CSM CSU Neptun Constanța au fost coordonate de antrenorii Alina Șerban și Alexandru Olteanu, alături de kinetoterapeutul Alexandru Oltean.