Cristian Dicran Boiagian a cucerit medalia de aur atât în proba de contratimp, cât și în cea de fond
Micul ciclist de la CSM Constanța, Cristian Dicran Boiagian, a reușit o „dublă” de aur la Campionatul Național de Șosea pentru copii, desfășurat la Zărnești. Sportivul antrenat de Victor Bănescu a cucerit sâmbătă titlul de campion național la contratimp la categoria de vârstă 11-12 ani, după ce a stabilit cel mai bun timp de pe traseu. Duminică, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și în proba de fond la aceeași categorie de vârstă, trecând primul linia de sosire.
CSM Constanța a mai avut doi reprezentanți la această competiție, Antonia Maria Fulina, locul 4 la fond și locul 5 la contratimp, la copii cu vârsta de 11 și 12 ani, și Victor Gabriel Trandafir, locul 22 la fond și locul 28 la contratimp, la copii cu vârsta de 13 și 14 ani.
Sursă foto: Federația Română de Ciclism