duminică, iulie 13, 2025
spot_img
AcasăSporturiSabrina Voinea, cea mai bună gimnastă tricoloră în calificările de la Paris

Sabrina Voinea, cea mai bună gimnastă tricoloră în calificările de la Paris

Sportiva de la CSM Constanța a obținut punctaj foarte bun la bârnă, sol și săritură la Jocurile Olimpice 

Cea mai bună gimnastă română a momentului, Sabrina Voinea, și-a demonstrat valoarea în calificările de la Jocurile Olimpice de la Paris. Sportiva de la CSM Constanța a tras după ea echipa României, obținând cele mai bune punctaje la aparatele unde a concurat. Grație evoluției puștoaicei în vârstă de 17 ani, antrenată de mama sa, fosta mare campioană Camelia Voinea, tricolorele încă mai au șanse să acceadă în finala pe echipe.

Constănțeanca și-a început parcursul la bârnă, unde a avut un exercițiu aproape perfect, notat de arbitri cu 14,000 puncte. A continuat la același nivel la sol, unde primit 13,800 puncte, grație unei evoluții sigure. Nici la sărituri nu a dezamăgit, chiar dacă a fost penalizată cu o zecime pentru un pas în afara spațiului de aterizare, aducând 13,666 puncte. În mod curios, staff-ul tehnic al federației a decis să nu a trimită în concurs și la paralele, aparat ei mai slab, răpindu-i astfel șansa de a intra în cursă la individual compus. A fost înlocuită de o altă constănțeanca, Andreea Preda, de la CSS1 Constanța, care a ratat, din păcate, exercițiul și a obținut cea mai slabă notă dintre tricolore, 10,933 puncte.

Din cauza punctajului mic de la paralele, echipa României a încheiat prima subdiviziune a calificărilor doar pe locul al doilea, după Marea Britanie. Totuși, tricolore speră să prindă un loc în finala programată marți seara în Bercy Arena din Paris.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.