luni, februarie 17, 2025
spot_img
AcasăSporturiConstănțeanca Ebru Bolat își continuă ascensiunea olimpică la yachting

Constănțeanca Ebru Bolat își continuă ascensiunea olimpică la yachting

Sportiva în vârstă de 24 de ani a urcat pe locul 19 în clasamentul și are șanse să prindă finala pentru medalii de la Jocurile Olimpice 

După ce a trecut peste emoțiile debutului la Jocurile Olimpice în primele două zile de concurs, constănțenca Ebru Bolat a avut o prestație excelentă sâmbătă în proba de yachting. Ziua a început perfect, cu un loc 5 obținut de sportiva în vârstă de 24 de ani în a patra cursă desfășurată la clasa ILCA-6. A cincea cursă i-a adus o nouă clasare foarte bună terminând pe 14 și, chiar dacă oboseala și-a spus cuvântul, la a șasea cursă a prins din nou prima jumătate a clasamentului, încheind pe locul 21.

„Am avut 3 curse pe vânt tare. Am început bine prima cursă. În a doua, a trebuit să lupt pentru a reveni, dar am pierdut câteva puncte la final, ca și în prima, ceea ce nu mă mulțumește prea tare, iar la ultima cursă mi-am îngreunat viața cu un start întârziat. Duminică avem programate 2 curse, așa că voi prioritiza recuperarea ca să pot să dau tot din mine”, a notat constănțeanca.

Aflată pe locul 19 în clasamentul general, după ce a făcut un salt de 11 poziții, Ebru Bolat mai are la dispoziție patru curse, două duminică și două luni, pentru a avansa în ierarhie. Un loc între primele zece sportive i-ar aduce prezența în finala pentru medalii, programată marți.

Sursă foto: COSR / Team România

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Cadetele de la CSM Constanța s-au calificat la turneul semifinal de Elită cu punctaj...

0
Voleibalistele antrenate Bianca Cojocaru și Alexandra Trică au câștigat toate meciurile disputate în prima fază a Campionatului Național  După ce a câștigat titlul de campioană...

Baschetbaliștii de la Axiopolis Cernavodă, campioni județeni la Olimpiada Națională a Sportului Școlar

0
Disputată duminică, finala fazei județene a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar i-a adus pe teren pe juniorii de la echipe de baschet ale Axiopolis...

Mihai Ochiuleț, director CSM Constanța: „O victorie mare, care ne arată că nu banii...

0
Oficialul constănțean le-a transmis transmis un mesaj de mulțumire baschetbalistelot, adăugând că victoria de la Sfântu Gheorghe reprezintă cel mai recent exemplu despre cum...

Succes entuziasmant pentru handbaliștii de la CS Medgidia în turneul de promovare

0
Echipa pregătită de Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga a învins categoric pe CSM Oradea în lupta pentru accederea în Liga Națională La primul meci pe...

VICTORIE IMENSĂ! Baschetbalistele de la CSM Constanța s-au impus la Sfântu Gheorghe!

0
Echipa pregătită de Alina Șerban și Norbert Kovasch a câștigat pe terenul marilor rivale de la Sepsi și rămân în cursa pentru podium în...

Amical cu 7 goluri între CS Medgidia și juniorii sub 17 ani de la...

0
Fără mai mulți jucători de bază, oaspeții au cedat în duelul cu tinerii antrenați de Dan Ochia Pe un vânt rece și o temperatură apropiată...