sâmbătă, martie 22, 2025
spot_img
AcasăSporturiDerby pentru primul loc în Liga a IV-a în etapa de marți

Derby pentru primul loc în Liga a IV-a în etapa de marți

CS Agigea și Sparta Techirghiol se duelează în meci direct pentru șefia clasamentului

Reprogramată din cauza condițiilor meteo nefavorabile de săptămâna trecută, etapa a 9-a a Ligii a IV-a se dispută marți, de la ora 16.00. Runda vine cu prima confruntare a sezonului între principalele candidate la promovare, CS Agigea și Sparta Techirghiol, care ocupă în acest moment primele două locuri ale clasamentului. Distanța dintre cele două formații este de doar un punct în favoarea oaspeților, care sunt neînvinși în actuala ediție de campionat. Gazdele au avantajul faptului că nu au evoluat sâmbătă și vor avea de partea lor prospețimea fizică, dat meciul este deschis oricărui rezultat.

Un alt derby al etapei le aduce față în față pe Aurora 23 August, ocupanta ultimei trepte a podiumului și revelația startului de sezon, și Poseidon Limanu, una dintre candidatele la pozițiile fruntașe. Totodată, în alte două partide se întâlnesc echipe din partea superioară a clasamentului. Astfel, Portul Constanța primește vizita celor de la CS Năvodari, iar CSO Murfatlar joacă pe teren propriu cu Victoria Cumpăna.

În schimb, CS Lumina și Viitorul Cobadin pleacă din postura de mari favorite în fața propriilor suporteri în duelurile cu Știința ACALAB Poarta Albă, respectiv Farul Tuzla. Viitorul Hârșova încearcă să bifeze al doilea succes din campionat în deplasarea de la Mihail Kogălniceanu, în timp ce Constructorul Topraisar speră să obțină primele puncte din acest sezon, în confruntarea cu CS Eforie.

Programul etapei – marți, ora 16.00: Portul Constanța – CS Năvodari, Aurora 23 August – Poseidon Limanu, CSC Mihail Kogălniceanu – Viitorul Hârșova, CS Agigea – Sparta Techirghiol, CS Lumina – Știința ACALAB Poarta Albă, CSO Murfatlar – Victoria Cumpăna, Viitorul Cobadin – Farul Tuzla, Constructorul Topraisar – CS Eforie. CSO Ovidiu stă.

Clasament: 1. Sparta Techirghiol 22p (8m), CS Agigea 21p (8m), 3. Aurora 23 August 21p (9m), 4. Portul Constanța 20p (9m), 5. Poseidon Limanu 17p (8m), 6. CSO Murfatlar 17p (8m), 7. Victoria Cumpăna 16p (9m), 8. CSO Ovidiu 16p (9m), 9. CS Năvodari 15p (8m), 10. CS Lumina 13p (9m), 11. Viitorul Cobadin 10p (8m), 12. CSC Mihail Kogălniceanu 8p (8m), 13. Știința ACALAB Poarta Albă 6p (8m), 14. Viitorul Hârșova 3p (9m), 15. CS Eforie 2p (9m), 16. Farul Tuzla 1p (9m), 17. Constructorul Topraisar 0p (8m).

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Baschetbaliștii de la CSM Constanța joacă în derby-ul suferinței la Ploiești

0
Echipa pregătită de Valentin Boian luptă în deplasare cu ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii Naționale Fără victorie în ultimele 11 runde, CSM Constanța are...

CS Medgidia speră să debuteze sâmbătă cu dreptul în play-out

0
Elevii lui Gelu Hampu încearcă să aducă cel puțin un punct din deplasarea de la Agricola Borcea, din prima etapă a play-out-ului Seriei a...

Baschetbalistele de la CSM Constanța au pierdut primul duel din play-off cu Rapid

0
Echipa pregătită de Alina Șerban a cedat în partida din deplasare cu giuleștencele, chiar dacă a avut un start foarte bun Play-off-ul Ligii Naționale feminine...

Șoimii din Cernavodă merg la Băneasa să-și ia revanșa

0
Echipa pregătită de de Petre Grigoraș dispută derby-ul județean cu Gloria, în prima etapă din play-out Seriei a 3-a a Ligii a 3-a  După ce...

Voleibalistele de la CSM Constanța dispută sâmbătă al doilea meci cu Rapid București

0
Echipa pregătită de Florin Voinea și Radu Began poate închide duelul cu giuleștencele din turneul pentru locurile 5-8  Aflată la al doilea an pe prima...

Farul Constanța joacă sâmbătă un amical cu porțile închise cu Cerno More Varna

0
Alb-albaștrii vor întâlni vicecampioana Bulgariei pe unul dintre terenurile bazei sportive a Academiei Hagi de la Ovidiu  Pauza competițională datorată meciurilor naționalei României din preliminariile...