Baschetbalistele antrenate de Alex Olteanu dispută miercuri primul meci din grupele actualei ediții a competiției
Campioana României, CSM Constanța, își începe miercuri aventura într-un nou sezon al FIBA Europe Cup, cu un meci în deplasare. Echipa pregătită de Alex Olteanu este prezentă pentru a doua oară consecutiv în această fază a competiției, după ce în ediția precedentă a cedat, la debutul în cupele europene feminine de baschet, în toate partidele disputate. Constănțencele vin din Euroligă, unde au disputat turul preliminar, dar nu au reușit să treacă de spaniolele de la Casademont Zaragoza.
Prima provocare a echipei din orașul de la malul mării vine cu un duel pe terenul vicecampioanei Finlandei, Peli-Karhut, programat de la ora 18.30. Pe lângă terenul propriu, nordicele au și avantajul faptului că au disputat două jocuri în campionat, bifând două victorii. În schimb, în România, sezonul intern încă nu a debutat, astfel că CSM Constanța a adunat doar două meciuri oficiale, cele din Europa. Chiar și așa, elevele lui Alex Olteanu speră să „spargă gheața” și să bifeze primul succes din istorie în a doua competiție ca valoare din baschetul feminin european.
Meciul va putea fi urmărit în direct pe youtube-ul FIBA Europe Cup Women. În cealaltă partidă din Grupa E se întâlnesc joi Rutronil Stars Keltern (Germania) și Castors Braine (Belgia).