duminică, mai 18, 2025
spot_img
AcasăSporturiCSM Constanța a început sezonul intern cu un succes categoric

CSM Constanța a început sezonul intern cu un succes categoric

Baschetbalistele antrenate de Alex Olteanu nu au avut niciun fel de probleme în duelul cu CS Universitar Brașov din prima etapă a Ligii Naționale 

Campioana României, CSM Constanța, a început noul sezon al Ligii Naționale feminine de baschet cu un succes categoric pe teren propriu. Elevele lui Alex Olteanu au învins sâmbătă, în Sala Sporturilor, în prima etapă, pe CS Universitar Brașov, cu 89-42. Diferența de valoare imensă dintre cele două echipe s-a văzut încă din primul sfert, când constănțencele au pus pe tabela de marcaj o diferență importantă în favoarea lor, 27-14. Sfertul secund a fost unul cu un rezultat șocant, oaspetele trecându-și în cont doar 4 puncte. De altfel, brașovencele au avut aproape 9 minute în care nu au punctat, astfel că CSM Constanța a intrat la pauză cu un avantaj enorm, 50-18.

Diferența de scor i-a permis antrenorului Alex Olteanu să dea mai multe minute jucătoarelor care evoluează mai puțin în cupele europene, trimițând-o în teren și pe junioara Irina Macovei. Chiar și așa, avansul gazdelor a continuat să crească, scorul fiind 72-27. În ultimul sfert, constănțencele au mai ridicat piciorul de pe accelerație, cu gândul la meciul de joi din FIBA Europe Cup.

Pentru CSM Constanța au punctat: Biszak 17p, Williams 14p, Ghizilă 13p, Dedic 12p, Croitoru 9p, Delic 7p, Godri-Părău 5p, B. Fota 4p, Irimia 2p, Logic 2p, Macovei 2p, Zivkovic 2p.

Duminică, de la ora 17.00, va avea loc partida Rapid București – Sepsi Sfântu Gheorghe. Meciul FCC Baschet UAV Arad – Agronomia București 76-47 s-a disputat vineri. Întâlnirea CSM Târgoviște – U Cluj a fost amânată.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.